Un tânăr a consumat cocaină, metamfetamină, amfetamină, apoi s-a urcat la volan și a omorât alți doi tineri. Tragedia a scos din sărite, așa cum era de așteptat, o parte din societatea civilă. Cu toate că reacția de revoltă este total justificată, la capitolul de analiză a situației stăm foarte prost. Acest lucru se întâmplă pentru că actele unui om de 19 ani, mânate de conjuncturi sociale și culturale, sunt puse sub lupă de oameni care au de două ori vârsta lui, adică sunt din alt film.
Pentru acest motiv, profitând de faptul că diferența de vârstă dintre mine și insul care a provocat catastrofa este doar de un an, am zis că este de datoria mea să vorbesc pe marginea acestui subiect. Înainte de asta, atrag atenția asupra cazului Mario Iorgulescu. El ce mai face, e bine? Revenind. De câte ori în spațiul public apare câte o știre care conține în titlu „tânăr” și „drogat”, cei care recepționează mesajul pleacă de la o premisă strâmbă, aceea că un tânăr drogat este un ratat căruia nu-i place cartea și care s-a apucat de prostii. Nu, stimați cititori, și mă adresez acum în special părinților de adolescenți, nu așa arată un drogat. Așa arată:
Eleva spune lecția cu seriozitatea cu care o face mereu, la toate materiile. Profesoara se declară mai mult decât mulțumită, apoi le spune celorlalți elevi că „Așa se învață!” După ce se sună de pauză și profesoara iese din clasă, eleva care se bătea mereu pentru primul loc din clasă începe o discuție despre „cât de tare e iarba pe care o fumez” – cuvintele îi aparțin – cu derbedeii clasei, cei care terminau mereu pe ultimele locuri. Partea cea mai interesantă: suntem în gimnaziu…
Accesați articolul integral pe
