Încordarea din politică a atins un nou punct critic după retragerea PSD de la guvernare și depunerea unei moțiuni de cenzură împreună cu AUR împotriva executivului condus de premierul Ilie Bolojan. Configurația parlamentară, fragilă și fragmentată, alimentează scenarii privind o posibilă cădere a…
Eurodeputatul Dan Barna a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută sâmbătă la Iaşi, că una dintre soluţiile posibile pentru depăşirea crizei politice ar fi un acord temporar între partide, la iniţiativa şefului statului, Nicuşor Dan, prin care să fie evitate moţiunile de cenzură pentru…
Cei șase miniștri PSD, vicepremierul social-democrat și secretarul general al Guvernului vor pleca, însă ce rămâne în urma lor? Oamenii din eșalonul 2 din partidul condus de Sorin Grindeanu își păstrează, cel puțin pentru moment, funcțiile. Ei își vor da demisia doar în cazul în care PSD va decide…
PSD a votat pentru retragerea sprijinului politic acordat lui Ilie Bolojan și i-a dat un ultimatum până joi să își dea demisia din funcția de premier. Bolojan a ieșit flancat de toți liderii PNL și a anunțat că nu pleacă din funcție. A început criza politică pe care trebuie să o rezolve Nicușor Dan,…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avut unul dintre discursurile care au energizat și „au răcorit” sala contra lui Bolojan, în ședința PSD de luni în care social-democrații au votat cu 97% împotriva actualului premier liberal.
Profesorul universitar Gabriel Bădescu, director al Centrului pentru Studierea Democrației și membru al departamentului de științe politice din Universitatea Babes-Bolyai, a explicat pentru Libertatea ce consideră că urmează după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie…
PSD a votat oficial să-i ceară lui Ilie Bolojan demisia din funcția de premier și i-a acordat un ultimatum de 72 de ore. Decizia, luată luni, 20 aprilie, în cadrul unei ședințe cruciale la Palatul Parlamentului, ar putea fi începutul unei rupturi rapide a coaliției.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat în urma votului din PSD pentru retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Bine ați venit, autentificați-vă la contul dvs.
Bun venit, creează-ți noul cont
O parola iti va fi trimisa prin e-mail.