George Simion este, oficial, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din 2025. Neoficial, el se află în campanie de ani buni, cu o strategie constantă: prezență excesivă în spațiul public, discurs naționalist vocal, proteste frecvente, transmisii live și acuze repetate la adresa tuturor celor care nu îi împărtășesc viziunea. În lipsa unui program concret de guvernare, a unor idei sau inițiative legislative notabile, Simion mizează pe un model de acțiune politică bazat pe conflict, vizibilitate și retorică polarizantă.
Activitatea sa politică a început cu manifestații stradale și campanii de tipul „Basarabia e România”, dar ascensiunea reală a avut loc odată cu înființarea partidului AUR și cu intrarea în Parlament în 2020. De atunci, prezența sa mediatică a fost constantă, dar contribuția legislativă a fost inexistentă. Din 2020 până în prezent, George Simion nu a promovat niciun proiect major în Parlament. Nu a propus reforme administrative, măsuri economice sau politici publice cu potențial de impact. În schimb, a fost implicat în numeroase incidente, altercații și scandaluri desfășurate pe holurile Parlamentului, în plen sau la conferințe de presă.
Simion nu se evidențiază prin construcție, ci prin opoziție. Întregul său discurs politic este construit pe ideea de „noi versus ei”, fără nuanțe, fără soluții și fără responsabilitate. Nu a existat nicio perioadă în care să fi comunicat măsuri sau inițiative cu caracter constructiv, ci doar opoziție față de autorități, față de partide politice, față de instituțiile europene, față de campaniile de sănătate publică sau față de orice persoană care contrazice pozițiile sale.
Una dintre constantele activității sale este organizarea de proteste. Fie că este vorba despre manifestații împotriva măsurilor sanitare, a autorităților sau pur și simplu proteste fără o temă clară, toate urmează același model: anunț pe rețelele sociale, transport organizat, mesaje uniforme și o cameră pregătită pentru transmisia live. Fără logistica de transport și mobilizarea prin canale directe, aceste proteste nu ar aduna mai mult de 1.000 sau 2.000 de persoane, iar în unele cazuri, participarea ar fi probabil și mai redusă. Mobilizarea este rar spontană și aproape niciodată masivă. Participanții sunt selectați, transportați și coordonați într-un mod care elimină orice iluzie de acțiune populară autentică.
Publicul prezent este adesea alcătuit din grupuri aduse cu autocarul, uneori din județe întregi, cu rolul de a asigura prezența vizuală necesară pentru a justifica transmisiile live și a susține lozincile deja pregătite. Scopul acestor proteste nu este neapărat revendicarea unui drept sau exprimarea unei poziții politice clare, ci menținerea unei aparențe de „mișcare națională”, indiferent de conținutul mesajului. Este o strategie de prezență, nu de fond.
În plan ideologic, George Simion nu a formulat o direcție clară. Discursul său este un amestec de naționalism, antieuropenism, atacuri la adresa „sistemului” și referințe la trecutul istoric idealizat. După retragerea lui Călin Georgescu, a cărui candidatură a fost respinsă de Biroul Electoral Central și de Curtea Constituțională, Simion a preluat o parte semnificativă a temelor vehiculate anterior de acesta. Mesaje precum „salvarea neamului”, „resursele vândute străinilor” sau „dictatura globalistă” au fost preluate fără reformulare, doar ambalate într-un limbaj mai direct și repetate sistematic în toate aparițiile publice.
În timpul pandemiei de COVID-19, George Simion a fost unul dintre cei mai vocali opozanți ai măsurilor sanitare promovate de autorități. A susținut public proteste împotriva restricțiilor, împotriva certificatului verde și a promovat poziții antivaccinare. Mesajele transmise au avut un caracter constant de neîncredere față de datele oficiale, față de autorități și față de comunitatea medicală. Nu a promovat o alternativă coerentă, ci doar respingerea tuturor măsurilor. Într-un context de criză sanitară globală, contribuția lui George Simion la informarea publicului a fost nulă din punct de vedere medical și consistentă din punct de vedere conflictual.
La nivelul imaginii publice, George Simion este perceput ca un politician de extremă dreaptă, etichetat frecvent ca populist, fiind acuzat că promovează discursul urii. Sunt multiple exemple în care a folosit formule și termeni asociați cu naționalismul extremist sau cu curente legionare. De altfel, asocierile directe sau indirecte cu simboluri și figuri controversate din perioada interbelică nu au fost nici explicate, nici retractate. În unele cazuri, au fost reafirmate ca formă de „mândrie națională”.
În lipsa unei activități legislative și administrative concrete, campania prezidențială a lui George Simion se bazează pe același model care i-a adus vizibilitate: conflictul, mitingul, afirmațiile șocante și mobilizarea unui segment al electoratului care respinge orice formă de autoritate instituțională. Nu există program economic, nu există o strategie de politică externă, nu există o viziune instituțională asupra funcției prezidențiale. Toate aceste lipsuri sunt înlocuite de lozinci, de teorii despre „sistemul care ne vrea răul” și de promisiuni vagi despre „revenirea la valorile naționale”.
George Simion nu discută despre NATO, despre securitate energetică, despre educație, despre reformă fiscală sau despre administrația publică. Nu oferă date, nu propune mecanisme, nu prezintă surse de finanțare pentru nimic. În schimb, utilizează constant termenii „trădare”, „colonie”, „hoți”, „vânduți” sau „globaliști”. Acest vocabular rudimentar a devenit o marcă de discurs, dar și o barieră de fond care împiedică orice formă de dialog coerent.
Comunicarea lui publică este simplificată la maximum. Se bazează pe impact emoțional, pe antagonism și pe transmiterea unui sentiment permanent de urgență și amenințare. Indiferent de subiect – că este vorba de economie, educație sau sănătate – răspunsul este același: „Ei” vor răul României, iar „noi” trebuie să o salvăm. Nicio întrebare nu primește răspuns concret. Fiecare întrebare este o potențială acuză.
În concluzie, George Simion candidează la președinție fără un program, fără o strategie, fără experiență administrativă și fără rezultate. Se prezintă ca fiind „vocea poporului”, dar activitatea sa nu conține nicio formă de reprezentare reală, nicio inițiativă legislativă și niciun efort de construcție. Folosește Parlamentul ca scenă de protest, iar alegerile ca mijloc de validare a unui discurs conflictual.
Candidatura lui nu este susținută de un parcurs profesional în domeniul administrației, nici de expertiză în vreun domeniu de politici publice. Nu există niciun element care să recomande această candidatură în afară de popularitatea obținută prin scandaluri, proteste și prezență agresivă în spațiul public. Alegerea lui ca președinte nu ar însemna o schimbare de direcție, ci absența oricărei direcții.
La alegerile pentru primul tur din decembrie 2024, ale căror rezultate au fost anulate, George Simion a obținut 14% din voturi. Acest scor nu a fost rezultatul unei mobilizări autentice, ci al aceleiași campanii bazate pe lozinci agresive, proteste cu oameni aduși organizat și atacuri fără conținut.
În plus, a beneficiat de un sprijin indirect venit chiar din partea PSD, care și-a îndemnat o parte din electorat să voteze cu Simion, cu scopul clar de a obține în turul doi o confruntare favorabilă pentru Marcel Ciolacu. Chiar și cu acest ajutor politic calculat și cu toată mașinăria de propagandă activă, Simion nu a reușit să treacă de 14%.
Cu toate acestea, se vehiculează ideea că ar putea obține mai mult în 2025 doar pentru că ar fi preluat electoratul lui Călin Georgescu, ignorându-se complet faptul că acele alegeri au fost anulate din cauza suspiciunilor privind influențe externe și interne. A construi noi așteptări pe baza unui context viciat de jocuri politice și manipulări este o formă de autoamăgire electorală.
Realitatea este că dacă nu a convins atunci, nu există niciun motiv concret să convingă acum.
