În acel context, apariția statului Israel a fost văzută de întreaga lume drept o reparație istorică și o garanție că tragedii precum Holocaustul nu se vor mai repeta. Dar ceea ce se întâmplă astăzi sub conducerea lui Benjamin Netanyahu arată o metamorfoză tulburătoare: statul fondat pentru a proteja un popor persecutat a devenit, prin acțiunile sale, un stat care practică teroarea împotriva altui popor.
Campania militară din Gaza a depășit orice criteriu de proporționalitate. Numărul imens de bombe lansate asupra unei fâșii mici de pământ locuite de peste două milioane de oameni, dintre care aproape jumătate copii, a produs o distrugere comparabilă cu marile masacre ale secolului XX. Raportările independente vorbesc despre zeci de mii de copii uciși, spitale bombardate, școli și cartiere întregi rase de pe fața pământului. Situația este agravată de blocada totală care transformă apa, mâncarea și medicamentele în arme de război. Aceasta nu mai este o simplă operațiune militară, ci o strategie deliberată de a înfometa și zdrobi o populație întreagă.
Ceea ce face Israelul condus de Netanyahu seamănă din ce în ce mai mult cu definiția clasică a terorismului: folosirea violenței disproporționate asupra civililor pentru a obține obiective politice. În numele luptei împotriva Hamas, statul israelian recurge la metode care nu mai pot fi justificate nici măcar prin retorica apărării propriei securități. Dacă Hamas este considerat o organizație teroristă pentru uciderea de civili, atunci prin aceleași criterii, Israelul sub Netanyahu nu se deosebește de inamicul pe care pretinde că îl combate.
Paradoxul este cu atât mai dureros dacă ne gândim la istoria evreilor. Versetul din Talmud gravat pe inelul oferit lui Oskar Schindler – „Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă” – a devenit simbolul valorii infinite a fiecărei vieți omenești. Astăzi însă, acel mesaj pare uitat. Viața copiilor palestinieni pare să nu mai aibă nici o valoare pentru guvernul israelian, iar acest lucru transformă drama Gaza într-un genocid transmis în direct întregii lumi.
Trebuie spus limpede: nu este vorba despre întreaga națiune evreiască și nici despre toți cetățenii Israelului. Mii de israelieni protestează în stradă împotriva politicilor lui Netanyahu, iar mulți evrei din întreaga lume s-au delimitat de aceste crime. Problema este un guvern extremist care se folosește de teroare ca strategie de stat, compromițând idealul pentru care a fost creat Israelul.
Gaza trăiește o teroare pe care niciun oraș din al doilea război mondial nu a cunoscut-o
Niciun oraș bombardat în al doilea război mondial nu a fost supus unei densități de foc atât de concentrate pe o suprafață atât de mică și atât de dens populată precum Gaza. Londra, de pildă, a fost atacată de Germania nazistă cu aproximativ 12.000 de tone de explozibil. A fost o experiență de teroare care a marcat generații întregi și despre care s-au făcut filme până în zilele noastre. În Gaza însă, armata israeliană sub comanda lui Netanyahu a aruncat peste 100.000 de tone de bombe – de opt ori mai mult decât asupra Londrei – pe un teritoriu de patru ori mai mic. Proporția este greu de imaginat, iar rezultatul este șocant: cartiere întregi transformate în ruine, spitale și școli rase de pe fața pământului.
Dresda este un alt reper dureros. În februarie 1945, când războiul fusese deja câștigat de Aliați, orașul german a fost bombardat masiv. Mulți istorici au considerat acel atac un act de răzbunare, disproporționat și inutil. Churchill însuși recunoștea într-un memorandum că obiectivul pur terorist al bombardamentului trebuie pus sub semnul întrebării. Iar scriitorul Kurt Vonnegut, martor al tragediei, descria Dresda ca pe un pustiu de cenușă, fără nicio justificare. Și totuși, volumul bombelor lansate asupra Gazei este de aproape 25 de ori mai mare decât cel folosit atunci la Dresda.
Profesorul Paul Rogers de la Universitatea Bradford a mers și mai departe, comparând campania aeriană din Gaza cu echivalentul a șase bombardamente de tip Hiroshima.
Între 100 și 500 de bombe sunt lansate zilnic asupra unei zone cât un sfert din Ilfov, locuită de 2,3 milioane de oameni, dintre care un milion sunt copii. În aceste condiții, nu mai poate fi vorba de operațiuni militare limitate, ci de o strategie de teroare împotriva unei populații civile.
Dacă bombardarea Dresdei a fost condamnată ca un masacru și un act cu obiectiv terorist, dacă foametea impusă popoarelor în trecut a fost definită ca o crimă de război, atunci ceea ce face Israelul astăzi în Gaza nu poate fi numit altfel. Europa și lumea democratică nu pot aplica standarde duble: nu putem condamna crimele Rusiei în Ucraina și să închidem ochii la cele comise de Israel în Palestina.
Tăcerea în fața crimelor înseamnă complicitate
Discuția despre Gaza nu are legătură cu simpatiile pentru un popor sau altul. Nu este un meci de a fi „pro” sau „contra”. Problema este că suferința civililor a fost transformată în strategie de război. Foametea, setea, lipsa medicamentelor, bombardarea spitalelor și uciderea jurnaliștilor nu pot fi niciodată justificate. Nu de Rusia, nu de Israel, nu de nimeni. A spune altfel sau a închide ochii înseamnă a normaliza un genocid transmis zilnic în direct, în văzul întregii lumi.
Ceea ce se petrece în Gaza nu seamănă cu un conflict între două armate. Pe de o parte există avioane F-16, drone, tehnologie de supraveghere și cele mai performante arme; pe de cealaltă parte, civili adăpostiți în corturi sau în clădiri ruinate, femei și copii lipsiți de apă, hrană și protecție. Pretextul folosit constant – că Hamas ar transforma oamenii în „scuturi umane” – nu mai poate fi o scuză pentru exterminarea a zeci de mii de inocenți. Dacă acceptăm această logică, înseamnă că viețile palestinienilor nu contează.
Europa are datoria să fie consecventă cu principiile ei. Dacă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei este condamnată cu fermitate, același curaj trebuie arătat și în cazul Gaza. Dreptul internațional nu poate fi aplicat selectiv, iar drepturile omului nu se suspendă în funcție de etnie sau naționalitate. A ucide copii și a provoca foamete deliberată nu poate fi niciodată justificat.
Nimeni nu poate opri singur asemenea orori, dar fiecare dintre noi are puterea de a alege: să rămână complice prin tăcere sau să ridice vocea. Sutele de mii de israelieni care protestează împotriva guvernului Netanyahu, familiile ostaticilor, palestinienii care s-au distanțat de Hamas, evreii din întreaga lume care se delimitează de genocidul din Gaza – toți demonstrează că există alternativă.
Vocea fiecărei persoane contează, iar vocile adunate la un loc formează acea opinie publică ce poate schimba deciziile politicienilor. Tăcerea nu a salvat niciodată pe nimeni, mai ales în timpul unui genocid. De aceea, cel mai simplu adevăr trebuie repetat mereu: fiecare viață are valoare.
