Asta e obsesia lui Grindeanu: nu evaziunea fiscală de miliarde, nu schemele cu firme-fantomă, nu Nordis-urile înșirate ca șiragurile de mărgele, nu scutirile uriașe de taxe de care beneficiază BOR sau combinațiile primarilor, ci sacul de mâncare pentru câine. Atât a putut să găsească omul.
Cică „40% din ceea ce se cumpără într-un magazin de haine se achiziționează pe firmă”. Așa, din burtă. Fără studiu, fără statistică, fără măcar o listă de bonuri pe masă. Nimic. Doar o declarație aruncată la microfon, să dea bine la publicul care abia mai pricepe diferența dintre impozit pe profit și TVA. Eu chiar aș face exercițiul ăsta. Aș lua o lună bonurile de la un mall, le-aș pune frumos pe masă și aș număra să văd cât adevăr există în vorbele lui Grindeanu. Și sunt convins că rezultatul ar arăta că omul bate câmpii cu grație.
Dar, pentru cine nu știe – iar Sorin Grindeanu ar trebui să știe, că doar e ditamai „omul de stat” – nu orice haină trecută pe firmă e scutită de TVA. Nu orice sac de mâncare pentru câine înseamnă automat că patronul și-a scos TVA-ul ca din joben. Există reguli clare: deduci TVA-ul doar dacă e o cheltuială necesară și justificată pentru activitatea firmei. Dacă nu, se consideră cheltuială personală și ai încurcat-o. Punct. Adică fix „problema” pe care o vinde Grindeanu la televizor e, de fapt, un non-subiect.
Și atunci mă întreb: de ce atâta energie și atâta spectacol cu bonurile de la mall? Răspunsul e simplu: pentru că e mai ușor să arunci vina pe cetățeanul mic, pe patronul de butic sau pe freelanceri, decât să te apuci de reforma reală a colectării TVA. Pentru că e mai comod să joci teatrul indignării decât să te uiți la incompetenta ANAF, care scapă printre degete miliarde de euro.
Presa independentă scoate anchete pe bandă rulantă: firme-fantomă care dispar peste noapte cu TVA neplătit de ordinul miliardelor, scheme de evaziune cu apartamente „de lux” de la Nordis, scutiri de miliarde pentru BOR și acrobații fiscale practicate de primari precum Negoiță. Și ce face statul? Îi ia urma cetățeanului care a trecut o cămașă pe firmă.
Înțelegi absurdul? Când e vorba de scheme cu adevărat mari, Grideanu și ANAF-ul e brusc miop. Când e vorba de câteva sute de lei pe o pereche de pantofi trecuți pe SRL, statul se umflă în pene ca un cocoș de mahala. E fix logica „am prins hoțul de găini, dar am ratat jaful de la bancă”. Și Sorin Grindeanu, în loc să fie omul care schimbă regulile jocului, preferă să fie clovnul care ne povestește cum „fuge TVA-ul” pe bonuri de haine.
Să mai spunem și ceva despre proporții. România are un deficit de colectare a TVA-ului estimat la miliarde de euro anual. O gaură cât jumătate din bugetul pentru spitale. Și marele nostru strateg vine și ne explică doct că problema sunt bonurile de la mall. Pe bune? Asta e explicația oficială? Că dacă n-ar mai cumpăra românii saci de mâncare pentru câini pe firmă, bugetul ar fi salvat și autostrăzile ar răsări ca ghioceii?
E un nivel de ipocrizie greu de egalat. Pentru că dacă Grindeanu ar fi atât de preocupat de echitate fiscală, ar începe cu adevăratul cancer: corupția instituționalizată din ANAF, complicitățile dintre politicieni și „băieții deștepți” din afaceri, scutirile și favorurile pentru clientele de partid. Dar nu, e mai simplu să arăți cu degetul spre antreprenorul care a trecut pe SRL două perechi de pantofi și un sac de Pedigree.
Și să ne înțelegem: nu apăr aici pe nimeni care trișează legea. Dar când ditamai oficialul statului îți vinde gogoașa că „TVA-ul fuge” prin saci de mâncare pentru câini, în timp ce adevăratele găuri negre ale bugetului sunt ignorate cu grație, nu pot să nu mă revolt. Asta nu e nici politică fiscală, nici strategie economică. E doar o încercare penibilă de a muta discuția de pe esențial pe periferic.
