Cine este Cristina Bodnărescu? Cel mai bine o lăsăm pe artistă să ne răspundă la această întrebare: „dacă nu e clar deja, aș spune despre mine că sunt o persoană curioasă, sensibilă, gata să exploreze noi modalități de exprimare creativă. Cred în puterea colaborării dintre oameni, plante și animale, și în interacțiunea dintre om și tehnologie ca mijloc de a ne cunoaște mai bine pe noi înșine și lumea din jur”.
Am vorbit cu Cristina Bodnărescu despre artă, ecologie, inteligență artificială, despre proiectul Arborescent, relația pe care o are cu artistul George Urse pe care o consideră „jumătatea mea mai bună”, dar și despre familie sau copilărie.
Cristina, povestește-ne puțin despre proiectul Arborescent, ce reunește ecologia, artele vizuale, și tehnologia de ultimă oră, sub semnul accesibilității și inclusivității…
„Arborescent – practici simbiotice observate în mișcare” este un proiect multidisciplinar, care promovează arta, natura și tehnologia și care implică numeroase activități, inclusiv susținerea unor serii de ateliere de mișcare augmentată tehnologic pentru elevii din școli speciale și normale din județele Suceava și Neamț și introducerea unei experiențe meditative de realitate virtuală în școală. De asemenea, aduce în prim-plan și colaborarea interdisciplinară pentru producția de noi instalații interactive și, nu în ultimul rând, democratizarea accesului la noile tehnologii unui public preponderent din mediul rural, deschizând noi oportunități pentru educație și creație… [continuare]
Accesați articolul integral pe life.ro