„Nici eu nu mai credeam că o să mai pun piciorul pe munte”. Povestea lui Sebastian este despre încredere, credință și minune. S-a născut într-un sat din munții de curbură, fix la poalele muntelui. Așa că legătura sa cu natura și cu muntele s-a creat încă din copilărie atunci când se ducea cu ai săi după zmeură, mure sau ciuperci de pădure. Viața nu i-a fost deloc ușoară. Regimul comunist l-a detașat la Motru. Revoluția l-a prins în bazinul de cărbune. Iar anii ’90 l-au făcut să încerce și el „marea cu degetul” și să plece în străinătate. Iugoslavia. Ungaria. Turcia. Germania. Italia. Dar viața l-a adus acasă, înapoi în satul natal. Astăzi viața lui este în același sat din Crasna, lângă întorsura Buzăului. Este căsătorit și cu trei copii crescuți acolo.
Muntele i-a fost mereu alături. Iar atunci când viața i-a adus greutăți, gândul că trebuie să ajungă din nou pe munte l-a făcut să lupte și să le depășească. A învins o formă foarte grea de cancer de colon, iar după operație primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă pe munte.
Iar în plină pandemie de coronavirus, atunci când organismul îi era prea slăbit pentru a se lupta cu un nou virus, a fost lovit din nou. A ajuns în spital cu o formă foarte gravă de pneumonie. Medicii nu i-au dat prea multe șanse. A fost o perioadă foarte grea pe care Sebastian o aseamănă cu cea a unui naufragiat: „eu care nu mai eram capabil nici să mănânc singur, care fusesem pe ventilație pulmonară mecanică, să ajung din nou cu rucsacul în spate pe munte… este o minune”… [continuare]
Accesați articolul integral pe life.ro
