g4media.ro
g4media.roNational

Miruță, despre trupele SUA în România: Avem certitudinea că nu se va interpreta că România e țară cobeligerantă

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat luni că prezența unor trupe suplimentare și mijloace logistice americane nu generează vreun risc întrucât avioanele americane nu vor fi implicate în operațiuni militare, relatează MEDIAFAX.

Radu Miruță a spus că Statele Unite au solicitat sprijinul României pentru operațiuni logistice, o solicitare care a fost analizată și aprobată cu condiții stricte. Ministrul a solicitat clarificări punctuale părții americane privind modul în care avioanele desfășurate în România vor fi utilizate în conflict.

„Atunci când am primit la Ministerul Apărării solicitarea din partea Statelor Unite, eu am pus o rezoluție pe acea solicitare și am revenit către ei cu o rugăminte de a clarifica. Este vreun scenariu în care avioanele care sunt permise la Otopeni și Kogălniceanu să plece încărcate cu armament de pe teritoriu național? Și răspunsul a fost nu. Deci avem certitudinea că aceste avioane nu vor pleca înarmate din România, ca să se poată cumva interpreta că România e țară cobeligerantă”, a spus Miruță luni la Euronews.  Acesta a mai spus că reacțiile diplomatice din Iran s-au limitat la avertismente juridice, nu militare… [continuare]


Accesați articolul integral pe g4media.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (g4media.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *