„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană” – Pavel Puiuț, Filantropica.
Măcar atât să spună turismul românesc, o poveste. Măcar o poveste dacă vrea pomană.
Înainte de toate vreau să vă întreb un lucru: după 5 ani de vouchere de vacanță pompate în turismul românesc, vedeți vreo dezvoltare a acestuia? Ați văzut ceva care să vă facă să spuneți: Da, domn’e, iată, cu ajutorul tichetelor de vacanță cutare zonă a înflorit mai ceva decât magnolia primăvara? Dacă da, vă rog să mă scuzați și puteți trece la următorul articol.
Dacă nu, haideți să vedem o sinistră realitate din turismul mioritic: cum tichetele de vacanță îngroapă încet, dar sigur turismul românesc și cum niște distinși reprezentanți ai industriei turistice s-au gândit să accelereze procesul.
Cifrele:
Cu ocazia legii 165 din 2018, cetățenii români bugetari primesc vouchere de vacanță pentru a se odihni și trata. 1450 de lei/ persoană. Să zicem 300 de euro, să nu ne încurcăm la socoteli. Treaba cu tichetele de vacanță e de prin 2009, însă din 2017 avem sistemul actual.
În noiembrie 2022, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, România avea 1.280.000 de bugetari. Asta înseamnă că statul a pompat în turismul românesc o enorma subvenție de 384 de milioane de euro (384.000.000 de euro). Dar să înmulțim cifra asta cu 5 (ani cu subvenție). Iată cum am ajuns la 1.9 miliarde de euro pompați de stat în turismul românesc. Da? Mai citiți o dată cifra asta. Turismul românesc, intern, domestic, mioritic, a primit o pomană de aproape două miliarde de lei timp de cinci ani ca sa se întâmple preponderent nimic. Nimic bun…
Accesați articolul integral pe
