ziare.com
ziare.comOpinii

Mitul țânțarilor din Delta Dunării. Cum am petrecut trei vacanțe în “paradisul” lor și nu m-a ciupit nicio insectă

Delta Dunării este una dintre cele mai frumoase zone din România. Este spectaculoasă pornind de la peisajele sale deosebite și până la fauna atât de variată. De la gastronomia specifică, până la obiceiurile locului. Un lucru mai puțin plăcut este mereu asociat cu acest loc: țânțarii. Sunt ei atât de supărători pe cât de blamați sunt? Experiența îți va dovedi contrariul.

Ani de zile am evitat Delta tocmai sub pretextul acesta: sunt țânțari mulți și n-aș suporta să-mi dea mereu târcoale și să mă înțepe. Prima dată când mi-am luat inima în dinți și am pornit spre Deltă am luat cu mine o plasă plină cu spray-uri și soluții repelente. Mă blindasem având convingerea că imediat ce voi coborî din barcă mă vor năpădi țânțarii. Supriza a fost alta. Niciun țânțar! Cum așa? Păi unde sunt “lighioanele” de care m-am temut atât?

Spre deosebire de alte zone, în Deltă, țânțarii sunt activi o perioadă scurtă din zi. Apăreau în jur de 8-9 seara și după o oră dispăreau ca prin minune. E drept că în ora aceea era dificil să stai pe afară. Însă te adăposteai undeva în hotel sau în restaurant și după ce trecea “valul”, puteai ieși din nou afară fără probleme. În trei dintre vacanțele de câteva zile petrecute în Deltă nu m-a înțepat nici măcar un țânțar!… [continuare]


Accesați articolul integral pe ziare.com

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (ziare.com). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...