România se află din nou într-o situație care scoate la iveală incompetența și inacțiunea Guvernului și Ministerului Apărării, cu dronele rusești care traversează nestingherite teritoriul național. Un aspect alarmant și tragic în același timp este că, așa cum se întâmplă de obicei în România, nu se iau măsuri preventive. Abordarea autorităților este aceeași ca întotdeauna: până nu se întâmplă o tragedie, până nu moare cineva, Guvernul și oficialii militari nu mișcă un deget.
În ultimul an, mai multe drone rusești au pătruns pe teritoriul României, dar autoritățile par incapabile să gestioneze situația. Avem un Minister al Apărării care nu este în stare nici măcar să vină în Parlament pentru a oferi explicații.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, nu s-a prezentat la discuțiile programate în Comisia de Apărare din Parlament, unde trebuia să explice ce măsuri ia statul român pentru a proteja cetățenii de aceste drone rusești care survolează teritoriul național. Absența sa nu doar că a provocat indignare, ci și a fost văzută ca o subminare a procesului democratic.
Citeste si: Putem învinui Uniunea Sovietică alături de Germania pentru declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial?
„Prin această absență, ministrul apărării nu doar că subminează activitatea parlamentară, dar creează un precedent periculos, care pune sub semnul întrebării obligația Guvernului de a răspunde deschis și transparent în fața cetățenilor”, a transmis USR, partid condus de Elena Lasconi.
De asemenea, senatorul USR Cristian Berea a subliniat gravitatea acestei situații, declarând că „este un afront adus românilor, care sunt îngrijorați că drone de atac rusești le zboară nestingherit pe deasupra caselor. Gestul ministrului este incalificabil”.
Această lipsă de responsabilitate este o imagine clasică a neputinței statului român. În ciuda numeroaselor incidente din trecut – incendii, explozii și alte catastrofe care au dus la pierderi de vieți omenești – guvernanții continuă să ignore orice semn de pericol, lăsând cetățenii vulnerabili și expuși în fața amenințărilor.
Dacă România ar fi avut un Guvern responsabil, capabil să prevină asemenea evenimente, multe vieți ar fi fost salvate. Însă, în loc să acționeze din timp, statul alege să stea cu mâinile în sân, așteptând ca tragedia să se întâmple. Situația cu dronele rusești este doar o altă dovadă clară că, în absența unor victime, Guvernul nu se simte obligat să facă ceva.
Faptul că dronele continuă să survoleze România și să se prăbușească în diferite zone fără a provoca victime este, pentru moment, norocul nostru. Dar, în contextul în care autoritățile refuză să ia măsuri eficiente, este doar o chestiune de timp până când o tragedie va avea loc.
Atunci îi vom vedea pe președintele Iohannis și pe premierul Ciolacu ieșind în fața presei, transmițând mesaje de „rugăciune” pentru victime. Însă nu va fi nimic altceva decât un teatru ieftin al lamentațiilor inutile. Adevărul este că guvernanții noștri nu sunt în stare să prevină asemenea tragedii, și când acestea se întâmplă, singura lor reacție este să „regrete profund”, fără a lua măsuri concrete pentru a preveni noi catastrofe.
Citeste si: Politica lui Viktor Orban: când dreptatea absolută devine izolare absolută
Această situație este un semnal clar pentru Rusia că poate continua să trimită drone pe teritoriul României fără nicio reținere. În absența unei reacții ferme din partea autorităților române, Kremlinul nu are niciun motiv să oprească aceste incursiuni.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, pare mai preocupat să evite responsabilitatea decât să apere interesele naționale. Armata română, conform legii, nu poate acționa pe timp de pace, ceea ce ridică semne serioase de întrebare asupra capacității noastre de a ne apăra teritoriul. Deși există declarații din partea oficialilor că România va interveni „dacă este o țintă pe teritoriul său”, aceste promisiuni sună a gol, mai ales în absența unor măsuri legislative clare și a unei strategii reale de apărare.
Senatorii au cerut explicații, dar răspunsurile întârzie să apară. Într-o țară normală, un asemenea afront ar fi fost tratat cu maximă seriozitate, însă în România, ne obișnuim cu pasivitatea și incompetența la toate nivelurile guvernamentale. În loc să fie un garant al securității naționale, Ministerul Apărării pare mai degrabă o instituție lipsită de putere și voință politică, incapabilă să răspundă provocărilor reale.
Dronele rusești vor continua să survoleze România, pentru că nu avem un guvern care să le oprească. Situația este scandaloasă și periculoasă, iar ceea ce este cu adevărat tragic este că vom aștepta, din nou, până când viețile oamenilor vor fi puse în pericol sau pierdute pentru ca cineva să ia în sfârșit măsuri. Vor urma aceleași declarații goale, aceleași promisiuni de schimbare, dar fără nicio acțiune concretă, lăsând cetățenii vulnerabili și expuși în fața amenințărilor externe.