Abordarea lui Donald Trump față de Ucraina și NATO și lucrurile pe care le spune public despre Vladimir Putin ridică întrebări serioase, a declarat Andrew McCabe, fost director adjunct al Federal Bureau of Investigation, citat de The Guardian.
Donald Trump poate fi văzut ca un activ rus, deși nu în sensul tradițional al unui agent activ sau al unei resurse recrutate, a declarat un fost director adjunct al FBI care a lucrat în timpul administrației fostului președinte american.
Întrebat într-un podcast dacă crede că este posibil ca Trump să fie un activ rusesc, Andrew McCabe, pe care Trump l-a demis din funcția de director adjunct al FBI în 2018, a spus: „Cred că da, cred că da”.
„Nu știu dacă l-aș caracteriza drept agent activ, recrutat, în modul în care oamenii din comunitatea de informații folosesc acest termen. Dar cred că Donald Trump ne-a dat multe motive să punem la îndoială abordarea sa față de problema Rusiei în Statele Unite și cred că felul în care a interacționat cu Vladimir Putin, fie că este vorba de convorbiri telefonice, întâlniri față în față, lucrurile pe care le-a spus în public despre Putin, toate ridică întrebări semnificative”, a spus acesta, potrivit The Guardian… [continuare]
Accesați articolul integral pe hotnews.ro