Klaus Iohannis, un personaj politic care a reușit să surprindă pe toată lumea cu o abilitate remarcabilă de a părea că face ceva, dar în realitate nu face mai nimic. După aproape două mandate în care a demonstrat cum să fii președinte fără să fii prezent, acum vrea să ne arate și cum să te agăți de funcții pe ultima sută de metri, chiar dacă nu ai nici măcar o secundă de activitate notabilă în spate.
Hai să fim serioși! În ce țară trăim, când un președinte care a petrecut mai mult timp pe pârtia de schi și prin vacanțe în străinătate decât la birou vrea acum să fie senator? Da, Klaus Iohannis, omul care a reușit să transforme Cotroceniul în cea mai mare pensiune turistică din țară, se gândește serios să mai stea câțiva ani prin Parlament. Și cum ar putea face asta? Păi, PNL, partidul care odată se bătea cu pumnul în piept că este alături de popor, s-a transformat în frizeria personală a lui Iohannis, gata să-i tundă orice obstacol de pe drum.
Nu putem să nu observăm că acest amendament introdus în Parlament, care îi permite lui Iohannis să candideze la parlamentare înainte de terminarea mandatului, este un exemplu clar de slugărnicie politică. Amendamentul, prezentat în mod ridicol ca o modificare legislativă de care să beneficieze orice cetățean, este în realitate o manevră dezgustătoare dedicată exclusiv lui Klaus Iohannis. Partidul Național Liberal, altădată un bastion al democrației și al valorilor liberale, a devenit acum un simplu pion în jocurile politice ale unui om ahtiat după funcții.
Și să fim cinstiți, cine ar mai avea nevoie de funcții? Klaus Iohannis, desigur! După ce și-a petrecut anii de mandat într-o relaxare deplină, fără să facă prea multe valuri, a decis că e momentul să-și asigure o nouă sinecură. Probabil că nu-i mai place ideea de a sta degeaba acasă, așa că un loc călduț în Parlament ar fi perfect. Nu contează că prețul acestei ambiții nemăsurate va fi plătit de PNL, un partid deja prăbușit în sondaje și complet lipsit de direcție.
De fapt, dacă privim cu atenție, PNL nu a fost decât un vehicul al dorințelor prezidențiale. Schimbările de premieri, alianțele politice fără cap și coadă, toate au fost dictate de la Cotroceni, iar rezultatul este un partid slăbit, fără lideri cu adevărat capabili, și complet subjugat PSD-ului. Dacă mai aveți dubii, doar amintiți-vă cum Nicolae Ciucă a fost împins în față pentru candidatura la Președinția României. Cu o asemenea ofertă, nu este de mirare că partidul se zbate în anonimat, purtat de ambițiile unui președinte care pare mai interesat de confortul personal decât de binele public.
Klaus Iohannis a reușit să transforme întreaga scenă politică într-o piesă de teatru absurd, unde el joacă rolul principal, deși nu prea înțelege textul scenariului. Deși a fost ales cu mari speranțe de către cetățenii României, Iohannis a preferat să rămână în umbra propriului mandat, delegând atribuțiile și evitând orice formă de responsabilitate reală. Acum, pe final de mandat, el nu se preocupă de ce va lăsa în urmă, ci mai degrabă de cum să-și asigure un loc comod, de unde să nu fie deranjat prea mult.
Amendamentul depus de PNL este dovada vie a faptului că Iohannis nu este doar un președinte pasiv, ci și unul care știe să joace murdar atunci când vine vorba de interesele proprii. Această manevră politică, menită să-i asigure un loc în Parlament, este nu doar o bătaie de joc la adresa democrației, ci și un exemplu perfect de cum politica românească a ajuns să fie un circ trist, unde clovnii se iau prea în serios.
Cât despre PNL, să nu ne facem iluzii. Partidul și-a pierdut orice urmă de autonomie și acum nu mai este decât o jucărie stricată în mâinile lui Klaus Iohannis. În loc să fie un partid care să ofere soluții reale pentru problemele țării, PNL a devenit o anexă a președinției, gata să îndeplinească orice capriciu al președintelui. Iar dacă acest lucru nu era suficient, complicitatea cu PSD, un partid care pretinde că face opoziție, dar în realitate colaborează strâns cu Iohannis, marchează unul dintre cele mai revoltătoare momente ale politicii românești de după Revoluție.
În loc să se lupte pentru o Românie mai bună, Klaus Iohannis și-a petrecut mandatul în căutarea funcțiilor și privilegiilor personale. Dacă ar fi fost la fel de preocupat de problemele reale ale țării pe cât a fost de găsirea unui loc de muncă post-prezidențial, poate că astăzi România ar fi arătat altfel. Dar nu, Iohannis a preferat să rămână deasupra oricărei lupte politice, evitând să-și murdărească mâinile cu munca pe care ar fi trebuit să o facă.
În toată această mascaradă politică, PNL a jucat rolul de servitor docil, gata să-i facă toate poftele lui Iohannis, chiar și atunci când acestea erau în mod clar împotriva intereselor partidului. Este pentru prima dată de la Revoluție când un partid se face preș în fața președintelui într-o asemenea manieră, sacrificându-și propria identitate pentru a satisface dorințele unui singur om. Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, toți au avut de înfruntat opoziție din interiorul propriilor partide. Iohannis, însă, a reușit să îngenuncheze complet PNL-ul, transformându-l într-un partid lipsit de coloană vertebrală, incapabil să-și apere propriile valori.
Această situație este cu atât mai gravă cu cât ea are loc într-un context în care democrația din România se erodează accelerat. Sub pretextul stabilității politice, Iohannis și PSD au făcut aranjamente politice netransparente care au permis președintelui să își continue turismul bugetar de lux, în timp ce pesediștii și-au văzut de treabă, cultivându-și vechile obiceiuri de 30 de ani. În timp ce țara este stabilă politic, democrația se degradează, iar puterea extraordinară dobândită de serviciile secrete riscă să fie ireversibilă.
Klaus Iohannis, omul care ar fi trebuit să fie garantul democrației, a ales să fie garantul propriilor interese. Asta ne arată cât de mult poate coborî un fost președinte și cât de jos poate ajunge un partid odată respectat. România merită mai mult decât un președinte care își vede doar de propriul interes și un partid care și-a pierdut direcția. În cele din urmă, rămâne de văzut cât de mult va mai suporta electoratul acest spectacol trist, în care actorii principali sunt mai preocupați de sine decât de binele public. Klaus Iohannis, cu ambițiile lui neobosite, ar putea fi simbolul unei politici românești în derivă, dar și al unei democrații care are nevoie disperată de o revigorare.
Acesta este Klaus Iohannis: un președinte care și-a petrecut mandatele planificând cum să iasă din scenă cu aplauze, în timp ce țara pe care ar fi trebuit să o conducă cu integritate și viziune se afundă tot mai mult în haos.
