Avem, în bestiarul politic al acestei vremi, partide și personaje neoceaușiste, naționalist-antioccidentale și, totodată, pro Rusia lui Putin – paradoxal, căci Ceaușescu a trecut până la sfârșit drept un nesupus Kremlinului.
Pe lângă ele însă, în aceste zile, televiziuni, chiar americănite, populate de ceaușiști travestiți în „experți” mai mult sau mai puțin militari, s-au străduit să acrediteze ideea că Ceaușescu a fost doar o victimă a unei lovituri de stat montate de sovietici, escamotând astfel rolul lui de călău al poporului român. Că Revoluția nu a fost DEC T un puci, că cei peste 100.000 de oameni ieșiți în stradă până în 22 decembrie n-au contat, validând astfel, de fapt, strigătura dictatorului cu „agenturili” străine.
Ceea ce este o „minciună în falș”, cum ar zice Dunărea Gândirii. Adică, nu o eroare, ci o inducere în eroare cu premeditare.
Pe timișoreni nu i-a mânat nimeni în stradă. Au rezistat zile în șir în fața gloanțelor trase asupra lor de Armată, Securitate, Interne – să faci așa ceva nu te poate manipula niciun agent rus sau american. Ca și pe cei care au stat în fața tancurilor, taburilor și rafalelor de trasoare în Piața Universității, în noaptea de 21 decembrie, zeci dintre ei fiind uciși. Românii aceștia erau revoluționari, nu doar răsculați, pentru că nu cereau căldură, hrană și medicamente, ci „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Libertate!”. În spinarea lor s-au suit Iliescu și ai lui, majoritatea, într-adevăr, legați de URSS…
Accesați articolul integral pe