stirihub.ro
stirihub.roLocuri de munca

Locuri de muncă la stat. Unde găsești oferte și cum aplici

Vrei să lucrezi în domeniul administrației publice sau la o instituție a statului? Sau te-ai plictisit de un job în corporații și vrei să lucrezi la stat? Descoperă din acest articol unde găsești locuri de muncă la stat, cum aplici și care este procesul de recrutare și angajare, dacă vrei să lucrezi la instituțiile statului.

Unde găsești oferte de locuri de muncă la stat

Bineînțeles, dacă vrei să lucrezi într-o instituție a statului, contează domeniul tău de expertiză și unde te potrivești, în momentul în care îți începi căutările. Însă te poți ghida și după exemplele de mai jos, unde găsești locuri de muncă din diverse arii.

La stat, de obicei, posturile sunt scoase la concurs. Concursurile diferă în funcție de ariile de activitate și de cerințele pentru fiecare post.

În general, posturile vacante din administrația publică sunt vizibile pe site-ul: http://posturi.gov.ro/.

Ministerele de Stat

Urmărește anunțurile de pe site-urile ministerelor. Pentru a îndeplini condițiile de concurs, trebuie să te informezi pentru fiecare post care sunt acestea. Dacă vrei să găsești joburi la fiecare minister, răsfoiește paginile de cariere ale acestora:

Școli și universități

Dacă vrei să lucrezi ca profesor sau în educație, de obicei trebuie să dai un concurs de titularizare. Poți găsi posturi deschise trecând prin acest concurs. România are trei (patru) etape pentru a deveni profesor:

  • Absolvirea facultății – licență și masterat (depinde ce domeniu vrei să urmezi, dar și cu modul de psihopedagogie)
  • Profesor debutant: de obicei timp de un an, încheiat cu examenul de definitivat;
  • Gradul didactic II, pentru care cadrele didactice se pot înscrie la patru ani după promovarea examenului de definitivat;
  • Gradul didactic I, pentru care cadrele didactice se pot înscrie la 4 ani după obținerea gradului II.

Ca și în alte domenii de stat, posturile în școli, licee și universități sunt scoase la concurs. Urmărește știrile de la Ministerul Educației, dar și de pe site-urile dedicate ale școlilor.

Ministerul de Interne

Dacă vrei să lucrezi în poliție, trebuie să finalizezi studiile în domeniu, pentru a fi ofițer (Academia de Poliție), iar după trebuie să urmărești anunțurile de pe site-ul ministerului. De exemplu, au scos recent posturi la Direcția de Pașapoarte, iar pentru a le ocupa, ai nevoie de următoarele:

Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii legale și criterii specifice:

  • să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

Aptitudinea/inaptitudinea se constată de către structurile de specialitate ale M.A.I,printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat “ADMIS”.

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

Condițiile sunt similare și pentru alte posturi.

Locuri de muncă în instituțiile UE

Dacă vrei să lucrezi în instituțiile Uniunii Europene, cum ar fi la Comisia Europeană, trebuie să verifici website-ul Oficiului pentru Selecție al Personalului European. Au mai multe domenii în care angajează (Administrație publică europeană, Comunicare, Tehnologia Informației, Știință și Cercetare, Audit, Relații Externe, Economie, finanțe și statistică, Drept, Multilingvism și Personal auxiliar).

Găsești oferte de muncă pe site-ul lor, iar procedura de selecție este diferită în funcție de personalul în care te încadrezi sau pentru care vrei să candidezi. Au mai multe tipuri de personal: funcționari titulari, angajați temporari, angajați contractuali, experți naționali detașați, alte tipuri de personal – iar procedurile sunt explicate pe website pentru fiecare categorie în parte.

Cum aplici pentru un loc de muncă la stat

Pentru a aplica la un post de muncă la stat, de obicei trebuie să participi la un concurs. Fiecare instituție organizează un concurs. Cerințele pentru fiecare concurs în parte sunt publicate pe website-urile dedicate (vezi mai sus site-urile  de carieră ale ministerelor).

Hai să luăm un exemplu. Pentru a candida la posturile deschise la Ministerul Transporturilor, candidații trebuie să depună un dosar de concurs care să conțină:

  • formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare;
  • curriculum vitae, modelul comun european;
  • copia actului de identitate;
  • copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
  • copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;
  •  copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
  •  cazierul judiciar;
  • declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs. Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs din cadrul ministerului, poate fi accesat pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii – www.mt.gov.ro, si se gasește la Registratura MT poarta “G”.

În mod similar, la alte concursuri organizate de instituțiile statului, se cer dosare de concurs cu documente necesare, pe lângă clasicul CV.

Cum arată procesul de recrutare și angajare la instituțiile de stat

Să zicem că ai aplicat și ți-ai depus dosarul. Mult succes! Pașii următori la o instituție de stat sunt analiza dosarului și susținerea unui interviu, dar și a unei probe scrise. Unele instituții, cum ar fi Ministerul de Interne, cer și trecerea unor probe fizice și psihologice.

Analiza dosarului: dosarul de concurs este analizat, recrutorii trecând în revistă, pe lângă CV, și celelalte documente. Apoi, dacă ești selectat, fie ești anunțat, fie trebuie să urmărești publicarea online pe site-ul dedicat a listei scurte a candidaților selectați.

Interviul: poate avea loc înainte sau după proba scrisă. Este ca un interviu clasic, deci te poți pregăti și inspira foarte bine de pe blogul nostru.

Proba scrisă: în funcție de specificul meseriei, pregătirii și jobului tău, ai nevoie să citești și să cunoști o anumită bibliografie. Informează-te tot din anunțurile de angajare despre ce anume e nevoie să citești și să înveți.

Proba de aptitudini fizice și psihologice: mai ales în cazul posturilor scoase la concurs de Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării Naționale, vei trece și prin probe fizice și psihologice.

Interviurile au loc la sediile organizațiilor respective, la fel și probele scrise. Acestea diferă, în funcție de rolul și instituția pentru care aplici.

De exemplu, pentru un expert debutant în transport naval, se dă examen din:

  1. Codul Administrativ –  Partea a VI-a Statutul Funcționarilor Publici – Titlul I și Titlul II
  2. Legea 52/2003 privind transparența decizională
  3. Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
  4. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (republicată)
  5. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați
  6. OG 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare
  7. OG 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare
  8. HG 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
  9. Constituţia României, republicată, drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale

Avantajele și dezavantajele unui job la stat

Atunci când vrei să lucrezi la stat, este bine să iei în calcul și avantajele, dar și dezavantajele unui astfel de job. Iată mai jos câteva dintre ele.

Avantaje

Mai puțină presiune. Ai sarcini de făcut, dar termenele-limită nu sunt atât de apăsătoare ca în sistemul privat unde veniturile depind exclusiv de ceea ce livrezi clienților și de timpul în care faci asta. Chiar dacă ritmul de lucru e mai liniștit asta nu înseamnă că poți amâna responsabilitățile, pentru că jobul tău ar putea deveni apăsător.

Mai mult timp liber. Programul de lucru este de 8-9 ore, cu o oră pauză de masă, atât la privat, cât și la stat. Instituțiile publice au un program de lucru cu publicul cuprins între 8.30 și maximum 16.30, iar în zilele de vineri acest program este chiar până la ora 13.30. Pe lângă programul de lucru cu publicul, angajații au și documente de realizat, dar programul de lucru, de regulă, nu depășește ora 17.00, ceea ce înseamnă mai mult timp pentru viață personală. Pauza care include și pauza de masă este bine definită.

Stabilitate. Concedierile sunt mai rare și, de regulă, vin ca urmare a unor restructurări în masă sau ca urmare a unor crize economice. De exemplu, în timpul stării de urgență și în timpul stării de alertă, angajații din sistemul de stat nu au fost afectați de disponibilizări și nici de șomaj tehnic așa cum au fost afectați cei din sistemul privat. Deși au fost diferite planuri pentru a trimite și bugetarii în șomaj tehnic, până la urmă a fost considerată o măsură lipsită de fezabilitate, pentru că nu s-ar fi putut aplica unitar tuturor categoriilor de bugetari, mulți fiind în linia întâi. O astfel de situație arată că locul de muncă într-o instituție de stat este mai sigur poate decât în mediul privat. În plus, evaluările în instituțiile de stat nu sunt atât de minuțioase ca în mediul privat, unde neatingerea unor obiective poate duce la sancțiuni salariale și chiar concediere.

Mai multe zile libere. Te bucuri de așa numitele punți pe care Guvernul le acordă lucrătorilor la stat. În companiile private este necesar să-ți iei concediu pentru a crea punți între zilele libere legal.
În cursul anului 2019, Legea nr. 153/2019 a introdus în legislația muncii din țara noastră obligația Guvernului de a stabili anual liberele suplimentare pe care le vor primi lucrătorii la stat într-un an. Acestea sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, până cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie. Executivul poate să hotărască dacă lucrătorii la stat beneficiază de așa-numitele „punți”.

Dezavantaje

Procesul de selecție. Locurile de muncă în sectorul bugetar sunt disponibile public pentru fiecare județ, dar procesul de selecție este destul de lung și greoi.

Salariile. Părerea generală este că salariile pentru joburi la stat sunt mai mici la stat decât la privat. Adevărul este undeva la mijloc și salariul depinde foarte mult de domeniul în care lucrezi, de funcție și de nivelul de carieră. De regulă, angajații entry-level, și cei cu funcții de conducere au câștiguri mai mici la stat decât la privat.

În plus, la stat este dificil să-ți negociezi salariul, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat este stabilit prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, conform articolului 162, alineatul 3 din Codul Muncii.

Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru funcţiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I – IX ale Legii Nr. 153/2017.

Stilul și mediul de lucru. Un dezavantaj ar putea fi ritmul de lucru leneș din birourile guvernamentale. De multe ori jobul tău se limitează la a-ți face treaba în termenul stabilit. Nimeni nu te întreabă dacă-ți place ce faci cum te simți. În schimb în sistemul privat, există o grijă a managerilor față de oamenii din echipele lor, au loc întâlniri one-to-one, se fac planuri de carieră, au loc întâlniri în echipe.

Evaluările și promovările. Muncești și te aștepți la aprecieri pentru munca ta, indiferent dacă faci asta pentru o companie publică sau privată. Oamenii care au joburi la stat spun că adesea trec neobservați, pentru că evaluările se pierd în proceduri birocratice sau se fac cu întârziere.

Îți cauți un job în administrație publică? 
Verifică și joburile de pe BestJobs. Găsești numeroase anunțuri care să-ți facă cu ochiul.


Citiți articolul original pe bestjobs.eu

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...