Femeile cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani ar putea beneficia de vaccinul împotriva HPV în mod gratuit, în contextul în care România are cea mai mare incidență și mortalitate prin cancerul uterin din Uniunea Europeană, conform Asociației Mame pentru Mame şi Spitalului Clinic Colţea. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut un anunț în acest sens.
Infecțiile cu HPV, o problemă în România
Asociaţia Mame pentru Mame şi Spitalul Clinic Colţea au atras atenția că anual, infecțiile cu HPV cauzează îmbolnăvirea a 3.300 de persoane de cancer de col uterin şi peste 1.500 de femei decedează din cauza acestei boli, în ciuda faptului că aproximativ 4 – 5 decese survenite în medie pe zi sunt prevenibile prin vaccinare şi screening.
„Jumătate din femeile ce primesc acest diagnostic au sub 55 de ani, iar în 75% din cazurile noi de îmbolnăviri este vorba de femei aflate la vârsta activă, de pâna în 65 ani”, arată un comunicat al celor două instituții.
Asociația Mame pentru Mame și Spitalul Colțea susține că prevenirea infecției cu HPV se poate face prin vaccinare, ce oferă un grad de protecție de peste 90%, dacă este administrat în adolescență…
Accesați articolul integral pe






















































































