Escala la Moscova a lui Viktor Orban este cea mai mare sfidare a Uniunii Europene, pe care pretinde că o reprezintă atunci când dă mâna cu Vladimir Putin, peste satele distruse ale Ucrainei, peste viețile pierdute, deportate, dislocate ale ucrainenilor.
Iar Uniunea Europeană este chemată să asiste neputincioasă la un nou hybris al liderului de la Budapesta care de o vreme dă toate semnele că vrea să treacă limita iliberalismului și să-și primească locul în barca autocraților.
Dar gestul de vineri al lui Orban, față în față cu Vladimir Putin, are deopotrivă de-a face cu slăbiciunile Uniunii Europene, ca întreg, dar și în multele ei părți suferinde, și cu slăbiciunile interne chiar ale lui Viktor Orban.
Frica liderilor autoritari că sunt trădați, că se complotează împotriva lor este otravă pură, spunea Ion Vianu într-un interviu, iar studiul comportamentelor animalelor ne spune că această frică merge mână-n mână cu agresivitatea.
Cu cât se simte mai încolțit, cu atât un autoritar va deveni mai agresiv… [continuare]
Accesați articolul integral pe spotmedia.ro