Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, se apropie de 74 de ani și, în mod normal, la o asemenea vârstă, un om cu o carieră lungă în diplomație ar trebui să fie un exemplu de înțelepciune și profesionalism. Dar Lavrov nu este un diplomat obișnuit. El este maestrul unei arte pe care doar în Rusia o poți perfecționa la un asemenea nivel: minciuna nerușinată.
Ultima sa capodoperă în acest domeniu a fost declarația absurdă despre alegerile din România, unde susține că statul român i-ar fi interzis lui Călin Georgescu să candideze la președinție, ignorând deciziile Curții Constituționale. Ce contează că realitatea este exact invers? Lavrov nu este interesat de fapte, ci de narațiuni care servesc Kremlinului.
În interviul său pentru Vesti, Lavrov a aruncat cuvintele cu aceeași dezinvoltură cu care un scamator aruncă cărțile de joc, spunând că autoritățile române l-au scos din cursă pe Georgescu doar pentru că acesta nu l-ar fi denunțat pe Putin și Rusia. Evident, detaliul esențial – că BEC a aplicat tocmai deciziile CCR care au respins candidatura lui Georgescu – nu și-a găsit loc în monologul plin de victimizare și manipulare al lui Lavrov.
Asta ridică o întrebare serioasă: cum este posibil ca un om de vârsta și experiența lui Serghei Lavrov să mintă în halul acesta fără să clipească? Este o performanță chiar și după standardele rusești. Oricine ar presupune că, după atâtea decenii în politică, Lavrov ar avea un minim respect pentru fapte. Dar nu, minciuna este pentru el nu doar un instrument, ci o vocație.
Ceea ce face cazul lui Lavrov și mai interesant este tupeul incredibil cu care vorbește despre treburile interne ale altor țări. Că România are alegeri, reguli electorale și instituții independente nu contează pentru Kremlin. Important este să creeze haos și neîncredere. Rusia, unde alegerile sunt un simulacru și unde Putin câștigă cu scoruri „nord-coreene”, își permite să dea lecții de democrație României. Ironia este atât de grosolană, încât ar trebui să facă parte dintr-o piesă de teatru absurd.
Lavrov are o carieră solidă în acest sport al minciunii. Să ne amintim cum a susținut, fără să clipească, că Rusia nu a invadat Ucraina, ci doar desfășoară o „operațiune militară specială”. Sau cum a acuzat NATO că este agresorul, deși Rusia a fost cea care a anexat ilegal Crimeea și a declanșat un război brutal. Sau cum a negat bombardamentele asupra civililor ucraineni, deși întreaga lume a văzut spitale și blocuri de locuințe civile distruse de armata rusă.
Problema cu Lavrov nu este doar că minte. Problema este că minte fără niciun pic de efort sau jenă, ca și cum realitatea ar fi un detaliu irelevant. Este genul de politician care, dacă ar spune azi că soarele răsare din vest, mâine ar fi indignat că cineva îndrăznește să-l contrazică.
În cazul României, Lavrov și-a propus să bage zâzanie, să alimenteze conspirații și să dea muniție propagandei pro-ruse. Aceasta este strategia tipică a Kremlinului: dacă Rusia nu poate avea democrație, atunci măcar să o submineze pe a altora.
Ce este și mai amuzant în această poveste este faptul că Lavrov încă mai vrea să fie luat în serios. După zeci de ani de minciuni, manipulări și justificări ridicole pentru crimele Kremlinului, ar fi timpul ca lumea să-l trateze exact așa cum merită: ca pe un propagandist cinic și decrepit, care își încheie cariera într-un spectacol grotesc de dezinformare.
Poate că la 74 de ani Lavrov ar trebui să ia în considerare retragerea. Să lase locul altor mincinoși mai proaspeți, poate chiar cu ceva talent în arta disimulării. Pentru că el, în acest moment, nu mai este decât un propagandist obosit, care recită aceleași baliverne fără nicio convingere.
