Propunerea lui? Românii să refuze comenzile livrate de imigranți. Adică plătești 50 sau 100 de lei pe o mâncare, aștepți cumințel să vină livratorul, iar când omul îți bate la ușă, tu – în numele patriotismului – refuzi comanda. Rezultatul e spectaculos: pierzi banii, pierzi mâncarea și rămâi și flămând, dar ai satisfacția că ai apărat România de pericolul unui livrator asiatic cu două pungi de shaorma.
În loc să închidă gura și să lase prostia să moară de la sine, Tănasă a simțit nevoia să mai adauge un strat de ridicol. Și a anunțat cu o gravitate de telenovelă că a primit „amenințări”. De aici începe partea cea mai amuzantă: cine, în toată lumea asta, ar pierde timp să îl amenințe pe Dan Tănasă pentru asemenea aberații? Oamenii normali râd, comandă în continuare și mănâncă. Imigranții își văd de treaba lor, că nu au timp să se ocupe de paranoia unui politician. Iar cei care l-au ascultat probabil încă se întreabă de ce au rămas fără bani și flămânzi.
Dar nu, în mintea lui Dan Tănasă există un complot. El nu este doar autorul celei mai prostești idei de consum din ultimele decenii (alături bineînțeles de „boicotul supermarketurilor”), el este și victima ei. Spune o enormitate, se face de râs, apoi se urcă pe crucea martirului politic și strigă: „Uitați, mă amenință, deci am avut dreptate!”. Dacă nu ar fi trist, ar fi comedie pură.
Să înțelegem: nimeni nu vrea să-l bată sau să-l „lichideze” pe Dan Tănasă. Singurul care îl atacă necruțător este propriul său discurs. Fiecare declarație îi mai taie puțin din credibilitate și îl împinge tot mai adânc în ridicol. Dacă ar exista un campionat al auto-sabotajului, ar fi campion mondial. În loc să câștige respect, a reușit să transforme patriotismul într-o glumă și propria imagine într-un sketch de prost gust.
Partea cea mai ironică e că nimeni nu i-a cerut să facă asta. Nu l-a forțat nimeni să vorbească despre refuzatul comenzilor. Nu l-a împins nimeni să inventeze amenințări. Tot acest spectacol și-l produce singur, episod după episod. Mai întâi „eroul care apără România de livratori”, apoi „martirul care primește amenințări”. Urmează, probabil, „salvatorul care luptă cu burgerii infiltrați din Occident”.
În tot acest timp, publicul reacționează exact cum merită: cu hohote de râs. Pentru că e imposibil să te uiți serios la cineva care îți propune să îți arunci banii pe geam ca dovadă de patriotism și apoi se plânge că este persecutat pentru prostiile lui. În realitate, nimeni nu îl persecută, nimeni nu îl amenință. Îl persecută doar realitatea și îl amenință doar logica elementară.
Ceea ce face Dan Tănasă seamănă cu o piesă de teatru prost regizată. Actorul intră pe scenă, spune o replică idioată, sala izbucnește în râs, iar el, în loc să recunoască penibilul situației, continuă cu o scenă dramatică: „Sunt amenințat!”. Problema e că nimeni nu plânge. Toată lumea râde. Și râde pe bună dreptate.
De la idei prostești la amenințări inventate, drumul e scurt. Și Dan Tănasă l-a parcurs cu o viteză uimitoare. Ceea ce pentru el pare a fi „luptă politică” nu e decât un spectacol de comedie involuntară. Numai că, din păcate, scena nu e un club de stand-up, ci Parlamentul României.
Până la urmă, meritul lui e unul singur: reușește să arate cât de jos poate coborî discursul politic atunci când e construit pe ură și prostie. Și dacă vreodată se va scrie o enciclopedie a ridicolului românesc, Dan Tănasă va avea un capitol întreg – cu tot cu comenzile refuzate, banii pierduți, foamea patriotică și amenințările imaginare.
