Cazul deputatului Dan Tănasă, care a îndemnat public românii să refuze comenzile livrate de imigranți (una dintre cele mai prostești idei posibile, adica plătești 50 sau 100 de lei pe o comandă, o refuzi când ajunge doar pentru că livratorul este asiatic, pierzi banii și astfel rămâi fără bani și flămând 🤣🤣🤣), este grăitor pentru felul în care xenofobia este normalizată de la cel mai înalt nivel. Când un politician ales își permite să transmită asemenea mesaje, impactul asupra tinerilor și asupra societății este uriaș.
Dacă adăugăm și cazul recent în care un livrator asiatic a fost lovit pe stradă de un tânăr român doar pentru că este străin, tabloul devine complet: România merge pe o direcție extrem de periculoasă. În aceste condiții, va fi cineva surprins dacă în curând vom avea acte de terorism domestic sau chiar o ucidere în masă? Eu unul nu voi fi.
Ura nu mai este ascunsă. Nu mai este ceva rușinos, ascuns în colțuri de forumuri obscure sau exprimată doar în cercuri restrânse. Astăzi, ura se afișează direct, pe stradă, la televizor, pe rețele sociale, iar ceea ce altădată ar fi stârnit dezgust sau revoltă a devenit pentru mulți o atitudine tolerată. Rasismul și xenofobia s-au transformat într-un soi de discurs „acceptabil”, iar homofobia a ajuns chiar temă de campanie pentru anumite formațiuni politice. Când societatea începe să accepte ura ca pe o simplă „opinie”, drumul spre violență este deschis.
Ceea ce face situația și mai gravă este complicitatea tăcută a autorităților. Instituțiile care ar trebui să sancționeze ferm asemenea manifestări nu o fac. În loc să existe măsuri clare împotriva celor care instigă la ură, totul se reduce la comunicate sterile și la gesturi simbolice. Între timp, tinerii radicalizați privesc acest vid de autoritate ca pe o confirmare: dacă nimeni nu te oprește, atunci totul este permis. Iar în momentul în care politicieni în funcții publice se exprimă liber împotriva imigranților sau a minorităților, mesajul transmis este și mai periculos – ura nu doar că este permisă, ci chiar recomandată.
România devine astfel un teren fertil pentru radicalizare. Grupările neo-naziste și neo-legionare câștigă teren pentru că se simt tolerate. Xenofobia devine normalizată pentru că nu există consecințe reale. Rasismul ajunge în viața de zi cu zi prin agresiuni precum cazul livratorului asiatic, iar societatea reacționează cu jumătate de gură, ca și cum ar fi un incident banal. Dar tocmai din astfel de „incidente banale” se construiește o cultură a violenței. Dacă astăzi este acceptată palma pe stradă, mâine poate fi acceptat atacul asupra unui grup, iar poimâine ne putem trezi cu un masacru.
Unii ar spune că exagerez. Că România este departe de astfel de scenarii. Dar aceiași oameni ar fi primii care, în cazul unei tragedii, ar poza în victime ale surprinderii și ar întreba „cum a fost posibil?”. Răspunsul este simplu: a fost posibil pentru că am ignorat semnele. A fost posibil pentru că politicienii au preferat să folosească ura ca instrument electoral. A fost posibil pentru că autoritățile nu au făcut nimic. Și a fost posibil pentru că noi, ca societate, am început să privim ura ca pe o normalitate.
Pe mine nu mă va surprinde deloc dacă într-o zi știrile vor anunța primul atac armat sau prima ucidere în masă din România. Nu mă va surprinde pentru că totul este deja la vedere. Avem politicieni care radicalizează, avem grupuri extremiste care se organizează, avem o cultură a urii care crește zi de zi și avem instituții absente. Ce altceva mai lipsește pentru ca tragedia să devină realitate? Doar scânteia. Doar acel individ care, sătul de vorbe, decide că este timpul să acționeze. Și în ziua aceea, toate avertismentele pe care acum le ignorăm se vor transforma în reproșuri tardive.
România nu este imună la terorism domestic. România nu este diferită de alte țări în care au avut loc masacre. Singura diferență este că noi trăim încă în iluzia că „nu se poate întâmpla aici”. Dar realitatea ne arată că se poate, și chiar mai repede decât credem. Radicalizarea există, ura există, nepăsarea există. Când aceste trei elemente se întâlnesc, rezultatul nu poate fi decât unul tragic.
De aceea spun și repet: nu ar trebui să fie nimeni surprins dacă România va cunoaște acte de terorism domestic sau chiar o ucidere în masă. Pe mine nu mă va surprinde, pentru că totul este vizibil, totul este previzibil. Singura surpriză reală ar fi ca autoritățile și societatea să se trezească la timp. Dar dacă nu o vor face, atunci să nu pretindă mai târziu că „nu au știut”.
