Dacă George Simion n-ar exista, ar trebui inventat – eventual de un scenarist de comedie neagră care vrea să satirizeze populismul balcanic în forma sa cea mai grotescă. Dar, din păcate, nu e ficțiune: e realitate pură, autentică, românească, cu accente tragi-comice. Cea mai recentă mostră? Liderul AUR, într-o nouă demonstrație de virilitate toxică, se autodefinește emfatic: „Eu sunt bărbat, nu muiere!”. Atât s-a putut. După momentul de bărbăție declarativă, urmează firesc bocetul electoral, cu Simion văicărindu-se eroic că i-au fost furate alegerile.
Afirmația nu e doar penibilă, ci spune multe. Nu e o scăpare de moment, ci un obicei. Obiceiul unui politician care, neavând nimic concret de oferit, se bazează pe declarații agresive și pe superioritatea declarativă față de femei, ca să-și întrețină imaginea de lider dur. Iar strategia funcționează, pentru că exact acest comportament îi aduce aplauze. Dar tocmai acest tip de discurs, aplaudat de unii, înseamnă o insultă directă pentru femeile care nu acceptă să fie tratate ca un rebut politic.
Dar nu doar misoginia e de vânzare în oferta electorală a lui Simion. Mai nou, are și un nou hobby: plânsul compulsiv în fața conspirațiilor imaginare. Într-un delir demn de un forum dubios de pe internet, liderul AUR acuză – fără dovezi, cum altfel – că i s-au „furat” alegerile. Nu doar în România, dar și în Republica Moldova, pentru că atunci când ești cu adevărat paranoic, nu te limitezi la o singură țară.
„Maia Sandu ne-a furat alegerile, trebuie să plătească electoral”, ne anunță Simion cu voce gravă, de parcă ar juca într-o tragedie shakespeariană, dar cu retorică de talk-show de la miezul nopții. Într-un apel dramatic către „frații” cu cetățenie moldovenească, le cere să „se mobilizeze” pentru a „o înfrânge politic” pe președinta Republicii Moldova, pe care o etichetează drept „prietena lui Macron și a lui Nicușor”.
Ah, da, Nicușor Dan! Simion, omul care are interdicție de a intra în Republica Moldova și Ucraina, are totuși tupeul de a-i spune președintelui României că „nu are ce căuta în Ucraina”. Motivul? Românii „vor pace, nu război”. Un mesaj de o profunzime geopolitică comparabilă cu un slogan de pe un tricou de la Obor. Nu contează că vorbim despre un summit internațional – în logica simionescă, totul e trădare națională dacă nu coincide cu frustrările sale personale.
Și, evident, nimic nu e vina lui George. Nici faptul că a pierdut alegerile, nici că e tot mai des ironizat în spațiul public, nici că discursurile sale par scrise cu pixul pe genunchi, între două proteste eșuate și un live pe Facebook. Nu, e vina lui Macron. A Maiei Sandu. A lui Nicușor. A oricui care nu e George. Pentru că George, vezi Doamne, „reprezintă poporul”.
În realitate, George Simion pare tot mai mult un personaj dintr-un banc prost: un pseudo-politician care confundă isteria cu indignarea civică, conspirațiile cu strategiile electorale, și propria lipsă de substanță cu „cenzura sistemului”.
Apelul lui patetic – „E timpul să ne luăm revanșa” – nu este altceva decât ecoul unui lider care trăiește într-o realitate paralelă, în care e mereu persecutat, mereu sabotat, mereu trădat. Totul se leagă perfect în mintea lui: alegerile, dușmanii, femeile care-l înfruntă, partenerii externi, toți complotează împotriva lui, iar el e singurul care a înțeles totul.
Și mai grav este că toate aceste declarații nu vin dintr-un colț izolat al rețelelor sociale, ci de la președintele unui partid parlamentar. Simion nu e doar un excentric cu o cameră de filmat și prea mult timp liber. Are vizibilitate, are audiență – și, mai ales, are o agendă: aceea de a deturna dialogul public spre isterie, frică, ură și… bărbați adevărați. Că doar nu „mueri”, nu?
Iar în timp ce România se confruntă cu sărăcie, infrastructură prăbușită și o clasă politică prinsă între incompetență și corupție, George Simion își consumă energia luptând cu inamici inventați. Un Don Quijote fără noblețe, dar cu multă gălăgie și zero soluții.
Cu astfel de lideri, România nu mai are nevoie de dușmani.
