La aproape o lună de la victoria sa prezidențială, domnul Nicușor Dan — acum „liderul ales” al unei țări neguvernate de peste jumătate de an — pare că încă studiază regulamentul de funcționare al postului pe care l-a dorit cu atâta ardoare.
Din informațiile prezentate de digi24.ro reiese că Nicușor Dan, nici în acest moment, nu are un calendar sau măcar o idee clară pentru desemnarea unui premier. Poate chiar acum, în timp ce citești acest articol, dumnealui își notează într-un carnețel idei despre ce înseamnă exact funcția de președinte și cum arată un prim-ministru în viața reală.
Întrebat despre numele viitorului premier, Nicușor Dan ne oferă, cu aceeași voce liniștită cu care citești un prospect de ibuprofen, următoarea revelație: „Nu e o promisiune, nu e un calendar.” Câtă sinceritate! Câtă transparență! Câtă… absență de direcție! Dacă nici după patru săptămâni de la câștigarea alegerilor nu ești în stare să „promiți” măcar un calendar vag despre cum ar trebui guvernată o țară care se afundă accelerat în deficit și datorii, înseamnă că nu doar că nu ai o busolă, ci că te și învârți amețit în jurul propriei indecizii, convins că tăcerea poate ține loc de strategie.
Dar domnul președinte are o justificare: „Mai sunt de stabilit niște mecanisme de funcționare a acestei coaliții, raportul primului-ministru cu conducerile de partid, lucruri de felul acesta.” Adică, după ce ai câștigat alegerile, începi să te întrebi „cu cine le-am câștigat?” și „ce vrem să facem, de fapt?” — întrebări existențiale demne de un seminar filozofic, nu de o administrație care ar trebui să scoată România din haosul instituțional.
Iar în acest haos, unde deficitul fiscal mușcă din stabilitatea noastră economică și datoria publică se rostogolește mai repede ca o avalanșă de promisiuni uitate, Nicușor Dan ne liniștește: „Toate posibilitățile sunt luate în calcul.” Avem deci premier de partid, premier rotativ, premier tehnocrat, poate și un premier din Universul Marvel — cine știe? România e un film cu buget redus și efecte speciale ratate, iar castingul pentru rolul principal e încă deschis. Dacă v-ați gândit să aplicați, acum e momentul!
În tot acest balet politic eșuat, partidele continuă să se certe ca la piață pe ministere, în timp ce „numele noi care ar trebui să figureze în noul Guvern vor trece prin mâinile președintelui Nicușor Dan, printr-o procedură de veto.” E bine că avem veto, păcat că nu avem și viziune. Așa ajungem în absurdul românesc în care președintele care „nu promite” este de fapt garantul unei guvernări pe care nu o are, nu o anunță, nu o conduce.
Iar când Ilie Bolojan, un potențial premier despre care „liberalii sunt siguri că va fi ales”, declară că „nu ține cu dinții de funcție”, știm că spectacolul e complet. E acel gen de declarație în care cineva îți spune că nu vrea ultimul covrig deși are mâna în pungă, ținându-l deja cu două degete.
Dar, poate, cel mai tragicomic aspect al întregii situații este contradicția flagrantă dintre campania electorală și realitatea de după. Domnul Nicușor Dan a promis multe în campanie — transparență, responsabilitate, guvern eficient, nume credibile, un plan. Acum, la o lună după alegeri, ne spune senin că „nu e o promisiune” nici măcar să ne spună cine va fi premierul. E ca și cum ai cumpăra un bilet la un concert, dar în seara evenimentului ți se spune că nu e sigur cine cântă și nici dacă va exista vreo scenă.
România, în schimb, nu are luxul incertitudinii. Economia nu așteaptă „mecanisme de funcționare”, cetățenii nu își plătesc facturile cu „toate variantele sunt pe masă”, iar instituțiile nu funcționează în virtutea unei „posibilități tehnocrate”. România are nevoie de guvern, de premier, de măsuri. Iar ceea ce primește în schimb este o tăcere împachetată frumos în limbaj politic neutru, marcat de ezitare și neasumare.
În concluzie, domnule Nicușor Dan, nu mai suntem la matematică, unde „ipotezele” și „demonstrațiile” durează pagini întregi până la un „Q.E.D.” elegant. Suntem într-o realitate în care fiecare zi fără guvern costă. Și nu costă doar bani — costă încredere, stabilitate, șanse pentru viitor. E timpul să treceți de la „toate variantele sunt posibile” la „aceasta este varianta, și iată de ce”.
Altfel, vom continua să ne scufundăm, dar măcar o vom face știind că nu a fost o promisiune.
