digisport
digisport.roSport

Vlada Zinchenko, ”cea mai frumoasă soție de fotbalist”, mesaj emoționant la despărțirea de City. ”Prima dată”

Vlada Zinchenko, ”cea mai frumoasă soție de fotbalist”, mesaj emoționant la despărțirea de City


Digi Sport va difuza următoarele trei sezoane ale celei mai puternice competiții de fotbal din Anglia, Premier League (2022/2023, 2023/2024, 2024/2025). Astfel, pentru prima dată în istoria companiei, Digi Sport va transmite simultan toate cele cinci campionate de top din Europa: Bundesliga, La Liga, Ligue 1, Serie A și Premier League.


Fotbalistul ucrainean a semnat cu Arsenal, transfer pentru care ”tunarii” au achitat aproximativ 38 de milioane de euro.

Vlada, despre care presa din Anglia a spus că ”este cea mai frumoasă soție de fotbalist”, s-a simțit extrem de bine la Manchester, dar acum se va muta la Londra.

”Prima dată când am purtat un tricou de-al lui City a fost în 2019. Pe atunci. viitorul meu soț făcea deja parte din familia Manchester. Dar, a trebuit să-mi câștig locul în tribune 😉

La Manchester am învățat să ridicăm trofee, să zâmbim pe vreme ploioasă, să încasăm o lovitură și să fim adulți. În tricourile lui City ne-am creat propria familie și aici fiica noastră a făcut primii pași. Am întâlnit prieteni buni, parteneri de încredere și oameni la care ținem foarte mult.

Întoarcem acum această pagină a vieții noastre de fotbal, dar nu ne luăm la revedere. Ca jurnalist, voi urmări cu și mai mult interes fenomenul care este Manchester City. Acum voi putea să-l privesc într-un mod puțin diferit. Mulțumesc pentru tot @mancity

Manchester va fi pentru totdeauna albastru pentru mine”, este mesajul postat de Vlada Zinchenko, pe contul ei de Instagram.

4 titluri de campion al Angliei și-a trecut Zinchenko în CV, după cele două șase sezoane petrecute la City.

OFICIAL | Oleksandr Zinchenko este noul jucător al lui Arsenal! Reacția lui Mikel Arteta

Oleksandr Zinchenko a crescut la academiile celor de la Șahtior Donetsk. În 2015, acesta s-a transferat la FC Ufa în 2015, iar în 2016, Manchester City a hotărât să îl achiziționeze.

Zinchenko este al cincilea transfer efectuat de Arsenal în această vară, după cele ale lui Gabriel Jesus, Marquinhos, Matt Turner și Fabio Vieira.

Suntem foarte fericiți că Alex ni s-a alăturat. Este un jucător pe care îl cunosc foarte bine și pe care l-am urmărit după perioada mea la Manchester City. Este un jucător de calitate care ne va da multe opțiuni și versatilitate.

Nu este vorba doar despre pozițiile pe care poate juca, ci și despre diversitatea pe care o poate aduce în atac și în defensivă. Alex este o persoană cu multe calități și cu un caracter frumos.

Sunt fericit că toată lumea a făcut un efort imens pentru a-l aduce la Arsenal”, a spus Mikel Arteta după transferul lui Zinchenko, potrivit arsenal.com.


Citiți articolul original pe digisport.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *