Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea, după ce l-a învins prin KO în runda a cincea pe Daniel Dubois. Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu…
În cadrul anchetelor desfășurate de autorități, cu scopul de a deconspira legăturile lui Călin Georgescu cu Rusia, apar nume interesante care, de anii de zile, nu se sfiesc să își arate devotamentul față de Rusia lui Putin. Două dintre aceste nume sunt legate de Mihai Lauruc, un cunoscutul om al…
Gigi Becali, care va împlini 67 de ani în vara anului 2025, și-a fărâmițat averea în ultimele decenii și, treptat, a dat-o cadou fiicelor sale. Astfel, așa cum a mărturisit chiar patronul FCSB, el a ajuns să mai dețină în prezent doar câteva proprietăți din zona de nord a Bucureștiului. În pragul…
Dennis Man e pe cale să semneze cu clubul la care Adrian Mutu a scris istorie în Serie A. Extrema dreaptă a celor de la Parma continuă să aibă prestații solide la gruparea italiană, iar mai multe echipe sunt interesate de serviciile românului. Revenit în Serie A alături de Parma, Dennis Man e la un…
Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis a momentului, Sorana Cîrstea, și-a prezentat echipa alături de care pregătește viitorul sezon competițional. Sorana Cîrstea a jucat ultimul meci din 2024 pe 1 iulie, când a fost eliminată în primul tur la Wimbledon de britanica Sonay Kartal cu 6-3, 2-6,…
În așteptarea sezonului 2025, Simona Halep a apelat la o schimbare de look surprinzătoare. Fotografiile postate pe rețelele de socializare i-au încântat pe urmăritori. La 33 de ani, sportiva noastră continuă să spere că va reveni în elita tenisului mondial. Acum ocupă cea de-a 877-a poziție, așa că…
O veste tristă a venit puțin după miezul nopții de joi spre vineri: a decedat fostul mare gimnast Dan Grecu (74 de ani). Ulterior arbitru și antrenor, acesta se poate mândri că are adunate în carieră un aur mondial și european, dar medalie olimpică la Montreal 1976, scrie TVR Sport. A decedat marele…
Hansi Flick, venit în această vară la Barcelona, a transformat echipa catalană într-o bestie și a demolat Real Madrid cu 4-0 pe Santiago Bernabeu. Barcelona și-a umilit rivala de-o viață, Real Madrid, chiar în fieful acesteia, administrându-i un sec 4-0 în etapa a 11-a din La Liga. Care sunt cele 10…
Gigi Becali a renunțat extrem de ușor la golgheterul roș-albaștrilor, dar sigur regretă că l-a cedat pe o sumă atât de mică. Andrea Compagno se simte excelent în China, acolo unde face show la fiecare meci pentru Tianjin Jinmen Tiger, locul 6 din prima ligă chineză. Gigi Becali l-a cedat pe o sumă…
Marius Șumudică a fost extrem de dezamăgit la finalul partidei dintre Rapid București și Universitatea Cluj, încheiată cu scorul de 0-2. Tehnicianul nu a mai suportat dezastrul din Giulești și a decis să iasă la atac, vorbind despre jocul prestat de elevii săi și de atitudinea pe care aceștia au…
Bine ați venit, autentificați-vă la contul dvs.
Bun venit, creează-ți noul cont
O parola iti va fi trimisa prin e-mail.