O națiune, pentru a supraviețui, are nevoie de conștiințe, are nevoie de oameni care s-o ajute să treacă peste provocările zilei, să treacă prin frig, prin noapte, furtună și război.
Ca să reziști, să ai un sens, să te poți da jos dimineața din pat pentru a te strădui să-ți faci datoria trebuie să știi că undeva sunt câțiva oameni pe care-i respecți și care fac un efort mai mare decât al tău, se străduiesc mai mult, îndură mai mult, reușesc mai mult.
În unele zile, cele mai grele aș zice, când avalanșa veștilor proaste mă acoperea, după ce-mi terminam de băut cafeaua cu lapte și se sfârșea ședința de redacție online, așa se desfășoară de când a început pandemia, înainte să mă apuc de lucru, intram pe pagina sa de Facebook să văd ce mai face domnul Mihai Șora.
Găseam acolo o imagine, un gând, un citat, o poveste despre ceva important. Dar pe lângă prospețimea gândurilor sale voiam să mă asigur că e bine, că încă e alături de noi.
Domnul Șora era un punct de sprijin în jurul căruia, fără să ne dăm seama, gravitam în viața noastră de zi cu zi. Era acolo. Se îmbrăca frumos, deschidea geamurile, se așeza la masă, citea, scria, naviga pe internet și, din când în când, ne trimitea mesaje. Noi citeam și îi transmiteam gândurile noastre. Aveam un reper. Viața avea sens…
Accesați articolul integral pe
