Așa-numita luptă pentru „suveranitate națională” este cel mai mare spectacol de manipulare politică oferit de grupările extremiste care mimează patriotismul pentru a-și masca lipsa de competență și intențiile periculoase. Cei care agită steagul „suveranismului” – de la AUR până la partidul Dianei Șoșoacă și alte grupări marginale – nu au nicio idee clară despre ce înseamnă să conduci un stat suveran. În schimb, își bazează retorica pe nostalgii toxice și pe eroi fictivi ai mișcărilor fasciste și legionare, pe care îi prezintă drept „patrioți”. Această abordare nu doar că e lipsită de substanță, dar este profund dăunătoare pentru stabilitatea și democrația României.
România este suverană prin definiție, având capacitatea de a spune „da” sau „nu” oricărei decizii externe, conform propriilor interese. Nimeni nu impune forțat prezența NATO pe teritoriul țării, iar relația cu Uniunea Europeană este rezultatul unor decizii asumate de liderii aleși în mod democratic. A sugera altceva este o insultă la adresa inteligenței colective a poporului român. Și totuși, exact asta fac acești „suveraniști”. Propagă o minciună convenabilă, conform căreia România ar fi o „colonie” care trebuie eliberată, fără să explice concret de ce ar fi fost lipsită de suveranitate. În esență, aceștia vând iluzia că sunt singurii apărători ai demnității naționale, în timp ce, de fapt, nu sunt decât oportuniști care folosesc frustrările publicului pentru a-și croi drum spre o bucățică de putere.
Mai grav este că această retorică nu se oprește la manipularea conceptului de suveranitate. În spatele acestei fațade se ascund reminiscențe ale unor ideologii extremiste care ar fi trebuit să rămână în istorie. Mulți dintre acești „suveraniști” promovează, direct sau subtil, figuri controversate din perioada interbelică, legate de mișcarea legionară, pe care le prezintă ca pe niște exemple de patriotism autentic. Aceasta este nu doar o încercare de reabilitare a unor concepte fasciste, ci și o insultă profundă pentru toți cei care au suferit din cauza acestor regimuri totalitare.
Discursul lor se bazează pe o combinație de populism ieftin și apeluri emoționale, fără nicio bază factuală. Ei creează un conflict artificial, împărțind cetățenii în „patrioți” și „trădători”, pentru a distrage atenția de la lipsa lor de soluții reale. În loc să propună politici care să întărească statul român, acești indivizi își petrec timpul țipând în piețe publice și pe rețele sociale despre „vânzarea țării”, fără să înțeleagă măcar structura relațiilor internaționale moderne.
Ce înseamnă, de fapt, acest „suveranism” pe care îl promovează? Să ne retragem din NATO, o alianță care garantează securitatea țării? Să ieșim din Uniunea Europeană, care oferă acces la piețe și fonduri de dezvoltare? Sau poate să revenim la o izolare totală, unde singura soluție economică ar fi să ne imaginăm că putem trăi din agricultură de subzistență? Aceste întrebări rămân, bineînțeles, fără răspuns, pentru că aceste partide nu sunt interesate de soluții. Singurul lor scop este să agite spiritele, să creeze haos și să capitalizeze pe nemulțumirile legitime ale oamenilor, fără să le ofere nimic în schimb.
Ironia supremă este că acești „suveraniști” nu înțeleg nici măcar ce înseamnă suveranitatea. Într-o lume interconectată, suveranitatea unui stat nu se măsoară prin izolare, ci prin capacitatea de a lua decizii în beneficiul propriilor cetățeni, în cadrul unui sistem de colaborare și competiție cu cei din jur. România, ca membră NATO și a Uniunii Europene, își exercită această suveranitate în mod activ, prin participarea la decizii strategice care îi protejează interesele. Să spui că România nu este suverană pentru că acceptă prezența unor trupe NATO este echivalent cu a spune că un chiriaș nu mai este proprietarul casei pentru că are invitați.
Aceste grupări politice nu au alt scop decât să destabilizeze societatea. Sub masca suveranismului, ele promovează idei regresive, toxice și periculoase. Folosesc teama, ura și nostalgia după „timpuri mai simple” pentru a justifica atacurile asupra pluralismului politic, a democrației și a drepturilor fundamentale. Și, în timp ce urlă despre „independență” și „demnitate națională”, nu fac decât să își umple buzunarele și să își pregătească locuri la masa puterii.
Adevărul este că aceste partide sunt doar niște spectatori zgomotoși care exploatează frustrările reale ale cetățenilor pentru a se poziționa ca salvatori. În loc să ofere soluții, ei transformă orice dezbatere într-un circ, iar singurul lucru pe care îl apără este propria lor relevanță politică. Acesta nu este patriotism; este o rușine națională. România nu are nevoie de falși suveraniști. Are nevoie de lideri care să înțeleagă ce înseamnă să conduci o țară cu demnitate și competență, în interesul tuturor cetățenilor săi.
Cum idolatrizarea lui Putin Și Orbán distruge adevărata idee de suveranitate
Nu este nimic mai ridicol decât obsesia așa-zișilor „suveraniști” de a ridica în slăvi figuri precum Viktor Orbán și Vladimir Putin, prezentându-i drept „eroi moderni” ai luptei pentru suveranitate. Această alegere nu doar că trădează o ignoranță crasă, dar expune și ipocrizia profundă a acestor grupări, care nu înțeleg nici măcar noțiunea de bază a suveranității. Dacă aceștia ar avea un minim respect pentru suveranitate, ar privi cu scepticism acțiunile celor doi lideri, nu cu adorație.
Să începem cu Viktor Orbán, liderul autocrat al Ungariei, pe care „suveraniștii” noștri îl văd ca pe un model de urmat. Este adevărat că Orbán a adoptat o poziție distinctă în politica europeană, dar această „independență” nu este altceva decât o mascaradă menită să ascundă faptul că Ungaria, ca membră a Uniunii Europene și a NATO, beneficiază masiv de pe urma acestor organizații. Dacă Orbán și-ar lua propriile lozinci în serios, Ungaria ar fi ieșit de mult din UE sau NATO. Și totuși, nu o face. Știe foarte bine că fără fondurile europene, economia Ungariei s-ar prăbuși, iar fără garanțiile de securitate ale NATO, Ungaria ar deveni un pion vulnerabil în fața puterilor mai mari. Orbán joacă rolul rebelului doar cât să dea bine în fața propriului electorat, dar când vine vorba de decizii serioase, știe exact unde trebuie să stea Ungaria – în Uniunea Europeană și sub umbrela NATO.
Să trecem acum la Vladimir Putin, un personaj transformat în idol de „suveraniștii” noștri. Ideea că Putin ar reprezenta suveranitatea este nu doar absurdă, ci complet ipocrită. Pentru Putin, „suveranitatea” este un pretext cinic folosit pentru a justifica agresiunea și expansiunea. Cum pot justifica acești „suveraniști” admirația lor pentru un lider care a invadat Ucraina, a anexat Crimeea și susține un război devastator, distrugând complet conceptul de respect pentru independența altor state? Sau pentru un lider care păstrează trupe în Transnistria, împotriva voinței Republicii Moldova, și care folosește conflictele înghețate din Georgia ca pârghii politice?
Istoria ne arată clar cât de puțin îi pasă Rusiei de suveranitatea altora. În anii ’80, Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul, sfidând orice normă internațională. Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, prin pactul Ribbentrop-Molotov, URSS și Germania nazistă au împărțit Europa de Est ca pe o pradă, fără să țină cont de existența Poloniei, a țărilor baltice sau a României. Și lista continuă: invazia Finlandei în 1939 sau susținerea regimurilor marionetă în diverse state sunt doar alte exemple care arată cum Rusia, sub diverse forme, a fost întotdeauna un agresor, nu un apărător al suveranității.
A considera Rusia un model de respect pentru suveranitate este o insultă adusă oricărei persoane cu un minim de cunoștințe istorice. „Suveranitatea” Kremlinului este o ficțiune creată pentru a acoperi agresiunile și politicile imperialiste, iar idolatrizarea lui Putin de către acești „suveraniști” români nu este altceva decât o dovadă a lipsei lor de înțelegere și onestitate. Cum poți susține că Putin apără suveranitatea în timp ce continuă să încalce toate normele internaționale prin ocuparea de teritorii străine și impunerea voinței sale asupra altor popoare?
Această admirație pentru Putin demonstrează că „suveraniștii” români confundă complet agresiunea cu independența. În timp ce Putin invadează și subjugă, aceștia îl prezintă ca pe un simbol al curajului. De fapt, această retorică nu face decât să submineze ideea autentică de suveranitate, transformând-o într-un instrument de propagandă. Iar dacă se uită la Viktor Orbán ca la un alt exemplu de „suveranist”, aceștia ignoră faptul că Ungaria, în ciuda discursurilor provocatoare ale liderului său, rămâne dependentă de UE și NATO pentru stabilitate și securitate.
Realitatea este simplă: Putin și suveranitatea nu pot fi menționate în aceeași frază fără ca aceasta să devină o ironie amară. Cei care îl privesc ca pe un model nu doar că ignoră istoria, ci promovează idei periculoase care nu au nimic de-a face cu interesele României sau ale altor state care respectă drepturile fundamentale și normele internaționale.
