George Simion a anunțat cu seninătate că „a evitat o vărsare de sânge” — o formulare extrem de periculoasă, care merită toată atenția. El vorbește despre faptul că a oprit o vărsare de sânge, dar nu spune dacă pericolul a fost real sau inventat și nici în ce a constat — afirmă doar că el a fost singurul care a putut să o oprească.
Ar fi, totuși, interesant de aflat ce știe George Simion despre această presupusă „vărsare de sânge”, de vorbește atât de senin despre ea și susține că el a fost cel care a oprit-o. Cu ce informații vine? Cine ar fi trebuit să provoace violența? Și, mai ales, cum de vorbește cu atâta seninătate despre un asemenea pericol? Tonul e suspect de relaxat, mai ales când insinuezi că România era la un pas de haos. Ori a fost un pericol real, caz în care are obligația să-l explice clar, ori e o invenție folosită ca instrument politic, caz în care avem de-a face cu o manipulare grosolană.
Cine, mai exact, ar fi trebuit să verse sânge? Electoratul civilizat, care votează și merge acasă? Sau poate adepții lui, cei care predică „pace și iubire”, dar în realitate vorbesc tot mai des despre pedeapsă, despre trădători, despre dușmani de eliminat?
Simion a construit cu grijă un grup de oameni radicalizați, convinși că România e în pericol și că ei sunt ultima linie de apărare. Dar apărare împotriva cui? Împotriva democrației? A votului liber? A celor care refuză conspirațiile și retorica agresivă promovată chiar de el? E clar că „inamicul” nu e un regim opresiv, ci orice formă de gândire liberă, critică și rațională.
Totul este o punere în scenă: întâi creezi o falsă amenințare – „sistemul”, „străinii”, „Uniunea Europeană” – apoi îți înarmezi simbolic adepții cu frică și ură, și le promiți că, la momentul potrivit, vor fi chemați „să salveze România”. Asta nu e politică. Asta e o pregătire pentru haos.
Simion și ai lui pozează în victime, dar în realitate joacă rolul regizorilor unei confruntări. Împart oamenii în două tabere: salvatorii, adică ei, și dușmanii, adică toți ceilalți. Pentru cei care nu li se alătură, verdictul e simplu – „vor regreta”. Vor „regreta” nu pentru că ar exista vreo vină reală, ci pentru că Simion și ai lui îi desemnează ca ținte. Nu spun clar ce urmează, dar lasă de înțeles că vine pedeapsa – și asta e suficient cât să sperie și să incite. Nu mai asistăm la o competiție democratică, ci la o campanie de învrăjbire în care se seamănă ură direct în mintea celor gata oricând să reacționeze violent.
Discursul lui Simion nu este deloc întâmplător. E parte dintr-un front coordonat în care Moscova joacă pe față. Zaharova și Peskov au declarat public că nu recunosc alegerile din România doar pentru că nu a câștigat omul susținut de ei. Durov, fondatorul Telegram, contribuie din alt unghi, promovând teorii conspiraționiste despre Franța, cu scopul de a submina încrederea în votul democrat al românilor. În România, Georgescu și Simion duc mai departe mesajul – ambalat în suveranism, dar cu aceeași esență antidemocratică. Toți servesc aceeași idee: că votul nu contează, că statul e capturat și că soluția e confruntarea. Iar dacă românii ajung să se lupte între ei, Moscova va saluta haosul ca pe o victorie strategică.
Cei care gândesc rațional, care nu cad în capcana „dictaturii medicale”, a „statului paralel” sau a altor aberații inventate, devin ținte. Nu ale legii, nu ale unui partid, ci – ni se spune – ale lui Dumnezeu și ale timpului. Un truc ieftin, menit să acopere agresivitatea cu un strat de pseudo-spiritualitate. Între timp, mesajul real e transmis: nu scăpați. Sunteți înregistrați. Veți plăti.
Simion nu mai are opțiunea de a da înapoi. El și Georgescu s-au băgat prea adânc în jocul ăsta murdar și știu bine că o retragere bruscă nu ar rămâne fără consecințe. Probabil că nici măcar nu mai acționează din convingere, ci din frică – frica de cei care i-au împins în față și care nu acceptă eșecul sau abandonul. Așa se explică de ce, după ce părea că recunoaște înfrângerea și vrea să iasă din scenă, Simion s-a întors imediat cu un discurs agresiv, menit să-i reactiveze pe adepți. Cineva l-a tras de mânecă și i-a reamintit care e direcția. Nu mai e un lider politic, ci un executant prins într-un plan pe care nu-l controlează și din care nu mai poate ieși fără riscul de a fi pedepsit de cei care i-au trasat direcția.
Românii trebuie să înțeleagă că nu asistăm la o simplă criză politică sau la exagerări de campanie. Se pregătește o confruntare internă, dirijată cu răbdare de ani de zile, iar Simion e doar vârful vizibil al unui plan mai larg. Rusia nu va renunța ușor – a investit prea mult în destabilizarea României, iar acum, când democrația a învins prin vot, vor să arate că votul nu mai are nicio valoare. Tocmai de aceea, e esențial să fim lucizi și să nu tratăm cu naivitate un discurs care alimentează ura și instigarea. Pentru că data viitoare, dacă nu suntem atenți, „baia de sânge” despre care vorbește Simion s-ar putea să nu mai fie o simplă metaforă.
Acest text reprezintă o opinie politică exprimată în baza libertății de exprimare garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, bazată pe fapte, declarații și comportamente publice ale persoanelor menționate.
