Să fim serioși o secundă: vorbim despre omul care și-a construit o întreagă carieră pe imaginea matematicianului meticulos. Tipul ăla sobru, cu rucsacul în spate, care nu scotea un cuvânt până nu verifica dosarul de trei ori și nu calcula probabilitățile la virgulă. Ei bine, uitați-l pe acel Nicușor! Noul model, upgradat pentru jocurile de putere, a început să arunce pe piață niște „fapte” de zici că și-a luat notițe direct de la portavocea naționaliștilor de ocazie.
Zilele trecute, fix de la înălțimea tribunei prezidențiale, domnul președinte ne-a lovit cu o revelație care ne-a lăsat mască: cică „Europa” a întors spatele energiei nucleare. O afirmație aruncată așa, din încheietură, de un șef de stat, menită să gâdile orgoliile celor care cred că Occidentul vrea să ne țină la lumânare. Problema e una singură, dar fatală: afirmația e o minciună cap-coadă.
De unde a scos-o? Doar el știe. Realitatea, aia documentată și votată prin Parlamentul European, arată exact pe dos. Instituțiile de la Bruxelles nu doar că nu au interzis reactoarele, dar au pus oficial ștampila pe energia nucleară, încadrând-o cu acte în regulă la categoria tehnologiilor verzi, esențiale pentru tranziția energetică. Adică, mai pe românește, Uniunea Europeană îți spune clar: ai voie să faci curent din atom, ba chiar te încurajăm, că nu scoți fum în atmosferă.
Dar stai, o să ziceți, cum rămâne cu țările care au închis centrale? Aici intervine manipularea prin generalizare, sportul preferat al populiștilor. A existat un singur stat care a luat decizia complet irațională de a trage ștecherul de la nuclear: Germania. Nemții au făcut-o lată, și-au închis reactoarele și s-au trezit că trebuie să ardă iar cărbune ca-n secolul XIX. Belgia sau Spania au mâzgălit și ele niște planuri de renunțare pe niște șervețele, dar când au văzut factura la curent, s-au calmat brusc și le-au băgat la sertar. În rest? Franța duduie de energie nucleară, e dependentă de ea până în măduva oaselor. Finlandezii toarnă betoane pentru reactoare noi, la fel și cehii. Nu există nicio „directivă” invizibilă care să stingă lumina în Europa. Să vinzi povestea asta drept un soi de conspirație continentală este un fake news de manual, recitat senin fix de omul care până mai ieri ne preda lecții despre onestitate.
Iar aici ajungem la miezul absurdului, la acea fractură logică de care un matematician ar trebui să se rușineze profund. De ce nu dă Bruxelles-ul ordine despre cum să ne producem energia? Simplu: pentru că nu are acest drept! Mixul energetic este și rămâne o decizie strict suverană a fiecărui stat membru. E treaba ta, la București, la Paris sau la Berlin, dacă vrei să pui panouri solare, să sapi după cărbune sau să spargi atomi.
Firesc ar fi ca un lider politic să știe asta. Dar logica domnului Dan face un șpagat absolut dureros. Pe de o parte, el plânge pe umărul „interesului național” și ne explică de ce e bine să luăm decizii suverane, iar pe de altă parte arată cu degetul spre „Europa” că ia decizii greșite… în domenii în care Europa efectiv nu are nicio putere de decizie!
Dacă tot vrem să vorbim pe fapte, hai să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă Uniunea aia „dictatorială” chiar avea forța pe care și-o imaginează unii. Dacă Bruxelles-ul putea tăia și spânzura, credeți că mai apuca Germania să construiască vreodată conducta Nord Stream? Credeți că mai ajungeau nemții să se lege cu un furtun de gaz direct de robinetul lui Vladimir Putin, ignorând avertismentele tuturor? Comisia Europeană s-a dat de ceasul morții să oprească acea aberație geopolitică. Dar nu a putut, tocmai pentru că Germania a invocat… ați ghicit: interesul național! S-a bătut cu pumnul în piept că e suverană și face ce vrea. Deci, când Nicușor Dan critică deciziile proaste ale Europei, el critică de fapt fix conceptul de independență națională pe care se face că îl apără. Mai rar atâta confuzie într-un singur discurs.
Sigur, unii l-ar putea scuza. Ar putea spune că a folosit cuvântul „Europa” așa, la o șuetă, referindu-se generic la țările de pe continent. O naivitate. Când ieși la rampă cu un asemenea mesaj exact de Ziua Europei, e limpede ca lumina zilei că ținta ta sunt instituțiile comunitare. A fost un atac calculat, o minge ridicată la fileu pentru publicul eurosceptic.
Ceea ce e cu adevărat trist nu este doar eroarea factuală, ci metamorfoza personajului. Când un fost activist pur-sânge, un om care teoretic trăia pentru a proteja mediul, ajunge să se folosească de trompetele suveranismului ca să-și justifice niște calcule politice, realizezi că schimbările climatice nu sunt singurele care se mișcă accelerat. Principiile se topesc mult mai repede.
Și să nu credeți că a fost o scăpare de moment. Dacă ne uităm în urmă, o să vedem că domnul Dan are niște meciuri mai vechi cu politicile de la Bruxelles. Să ne amintim de opoziția lui bizară față de sistemul european de comercializare a emisiilor (ETS), o atitudine care i-a făcut până și pe experții de la EFOR să-și pună mâinile în cap în rapoartele lor. Deci e un model, o strategie.
Cum am ajuns aici? Cum a reușit salvatorul societății civile să-și abandoneze discursul rațional și să îmbrățișeze narativele care bubuie pe grupurile de Facebook cu tricolori la poză? Nu știm exact, dar un lucru e cert. Când un matematician începe să forțeze datele ca să-i dea rezultatul din politică, problema nu e la ecuație. Problema e la el. Să-i trimită cineva o ie tradițională. Presimt că o să-i vină turnată în campania pentru al doilea mandat la Cotroceni.
