Când Vladimir Putin a venit la putere la începutul mileniului, una dintre principalele provocări cu care s-a confruntat a fost nevoia de a repara mândria națională rusească, zdruncinată după un deceniu de turbulențe post-sovietice, marcate de colaps economic și nenumărate dezvăluiri ale crimelor împotriva umanității din era sovietică.
Soluția lui Putin a fost dezarmant de simplă, dar genial de eficientă. El și-a propus să revigoreze patriotismul rusesc construind o identitate națională modernă în jurul rolului Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste. Deși cel de-al Doilea Război Mondial a avut întotdeauna un rol proeminent în modelarea psihicului național, sub Putin acesta avea să atingă noi culmi, devenind momentul definitoriu în istoria Rusiei.
Departe de a fi rușinați de trecutul lor sovietic, rușilor li s-a spus acum că pot fi mândri că aparțin unei „națiuni victorioase”. În loc să se concentreze pe milioanele de victime inocente ucise în era Stalin, ar trebui să onoreze eroismul drept al efortului de război sovietic.
Această venerație a experienței sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a dovedit a fi extrem de populară în rândul publicului rusesc. În ultimele două decenii, aceasta a evoluat într-un cult quasi-religios complet cu propriul său lexic, ritualuri, monumente și zile sfinte. În 2020, a primit chiar și propria sa catedrală.
Ca în orice religie, ereziile nu sunt tolerate. Abaterile de la narațiunile oficial aprobate ale națiunii victorioase sunt supuse urmăririi penale, iar blasfemia este tratată cu o severitate nemiloasă. În Rusia lui Putin, nu există crimă mai mare decât a pune sub semnul întrebării sfințenia victoriei sovietice asupra Germaniei naziste.
Regimul cleptocratic al lui Putin a folosit acest cult al victoriei pentru a stabili iluzia unui angajament ideologic de a lupta împotriva fascismului. În concordanță cu această poziționare antifascistă, opozanții actualilor conducători ruși sunt etichetați în mod obișnuit ca fasciști și naziști. Aceste etichete vagi, dar emoționale, au fost atribuite unei game amețitoare de adversari, de la dizidenți interni la vecini recalcitranți.
Fixația Rusiei moderne cu „fasciștii fantomă” este imediat evidentă în politica Kremlinului față de Ucraina. De ani de zile, Moscova a echivalat identitatea națională ucraineană cu fascismul, în timp ce portretizează agresiunea rusă în Ucraina ca o continuare a luptei împotriva Germaniei naziste.
Afirmațiile absurde ale Kremlinului ignoră realitatea incomodă că Ucraina de astăzi este o democrație vibrantă, cu un președinte evreu ales popular și o extremă dreaptă marginală care eșuează constant să obțină mai mult de 2% în alegerile naționale. În schimb, publicul rus este încurajat să considere invazia actuală a Ucrainei ca o cruciadă antifascistă pentru a curăța lumea de moștenitorii lui Hitler.
Eforturile Moscovei de a prezenta războiul din Ucraina ca o bătălie împotriva nazismului au fost ridiculizate pe scară largă și respinse în mod comprehensiv de comunitatea internațională. Aceste pretenții antifasciste sunt și mai ridicole prin prisma propriei coborâri treptate a țării sub Putin într-un fascism desăvârșit. Într-adevăr, războiul actual din Ucraina a condus pe mulți la concluzia că Rusia modernă urmează pașii dictaturilor fasciste pe care pretinde că se opune.
