Momentul șocant din Biroul Oval n-a rămas fără ecouri în America. Căci America are multe probleme, e adevărat, dar modul în care funcționează americanii e unul distinct de al nostru. Poate nu știu ei istorie mondială, economie mondială, politică mondială, poate nu au orizonturi educaționale care să îi ducă foarte departe de statele lor unite, dar un lucru e cert: americanii au niște principii cu care au fost crescuți și în care cred orice ar fi.
Când eu m-am întors din America și oamenii din România mă întrebau ce mi-a plăcut cel mai mult acolo, le spuneam invariabil: ”oamenii”. Și exact așa e și astăzi. Pentru că americanii nu au toleranță la abuzuri, americanii nu înghit povești de adormit copiii, în timp ce li se diminuează drepturile, americanii au un fel de solidaritate care transcede convingerile politice și opiniile divergente.
Pentru ei, a fi american înseamnă a fi independent, liber și puternic. Așa că asta e mai important decât a fi republican sau conservator, decât a fi progresist sau maga. Cheia unității americane e fix ideea că toți americanii cred în niște valori, care sunt mai sus decât oamenii și curentele ideologice. În America nu stai alături de președinte, ci alături de țară. Iar idolii cad de fiecare dată când țara se simte atacată în principiile ei fundamentale. Și asta se întâmplă acum, în America, după momentul șocant din Biroul Oval… [continuare]
Accesați articolul integral pe republica.ro






















































































