libertatea.ro
libertatea.roActualitateOpinii

Lipsurile banale din viața noastră despre care nu vorbim niciodată. Nu vorbesc nici intelectualii noștri care încă se luptă cu comunismul

După mii de kilometri parcurși de-a lungul a două luni cu mașina prin România și două săptămâni prin Europa, cercetătorul Mihai Vasile, absolvent al unui master la Cambridge, vorbește despre o parte dintre lucrurile care le lipsesc românilor și care ne împiedică să avem o viață de calitate. De lipsa lor ne izbim în fiecare dimineață, imediat ce ieșim din case, dar aproape că am ajuns să nu ne mai gândim la ele.

În ultimele două luni am călătorit foarte mult prin România, adunând mii de kilometri conduși aproape prin toate regiunile țării. Mi-aș fi dorit să fi mers cu trenul, așa cum o făceam în Anglia în vremea studenției, dar conexiunile pe cale ferată sunt atât de proaste în România, încât nu reușeam să-mi parcurg itinerariul într-un timp rezonabil față de ce am realizat cu mașina personală. Am fost două săptămâni și prin Europa, în Islanda, Olanda, Belgia și Luxemburg, lucru care inevitabil m-a dus în zona comparațiilor între „viața de acolo” și „viața de aici”.

În esență, am realizat că problema mea cu România este că vorbim foarte puțin spre deloc despre calitatea vieții. Este, desigur, foarte relevant faptul că nu vorbim despre ceva: nu poți face ceva despre un lucru despre care nici măcar nu vorbești, pe care nu-l identifici ca fiind o problemă… [continuare]


Accesați articolul integral pe libertatea.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *