wall-street.ro
wall-street.roAuto

Golf 8 va fi ultimul model de Volkswagen Golf dotat cu un motor pe combustie

Grupul auto german Volkswagen nu are de gând să dezvolte o nouă generaţie a legendarului model Golf echipată cu un motor cu ardere internă, a declarat directorul responsabil pentru acest brand, Thomas Schaefer pentru publicaţia de specialitate Automobilwoche.

Aceasta înseamnă că Golf 8, aflat acum în producţie, va fi ultimul model de Volkswagen Golf echipat cu motor pe combustie, o linie de vehicule care a fost comercializată de Volkswagen încă din 1974, scrie Agerpres.ro.

„Maşina ar urma să fie produsă până la finele deceniului. După acea vom vedea cum evoluează segmentul. Dacă până în 2026 sau 2027 lumea se va dezvolta într-un mod complet diferit de ceea ce aşteptăm, am putea dezvolta un vehicul complet nou- dar nu cred că va fi cazul. Pentru moment, nu ne aşteptăm la asta”, a spus Thomas Schaefer.

Decizia Volkswagen de a nu mai investi în îmbunătăţirea modelului Golf, care timp de mai multe decenii a fost cel mai bine vândut automobil din Europa, este o dovadă a reorientării investiţiilor făcute de grupul german dinspre modernizarea motoarelor pe combustie spre reducerea costurilor cu vehiculele electrice.


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *