După avalanşa de analize pe seama unui film al cărui scenariu îmi pare să fi fost scris între două rânduri de bere, unii dintre noi care n-au lucrat vreodată într-o corporaţie şi-au dat seama că sunt experţi în mizeriile în care trăiesc corporatiştii şi grozăviile pe care le fac asemenea companii.
Înainte de a continua această opinie şi a mă oferi ţintă sigură ironiilor şi înjurăturilor, trebuie să mă scuz. Am lucrat şi la patron, şi în multinaţionale, ba chiar şi pe cont propriu. Mi-aş dori să nu lucrez pentru niciunele, ci să trăiesc din cărţile pe care le scriu şi asta chiar dacă, vă garantez!, m-aş trezi tot la 6.30 dimineaţa pentru a lucra asupra vreunui personaj, aşa cum o fac acum când merg la job. Şi, la fel, mi-aş dori ca oamenii să fie toţi buni, să nu fie nevoie de judecător pentru a se respecta legile, să dispară bolile şi să murim de fericire pentru ca, pe urmă, sufletul să migreze într-o altă existenţă, evident, celestă, nicidecum subterană.
Dar destul cu visele, să fim puţin practici!
Dacă vom citi Legea societăţilor comerciale (asta pentru a folosi o sintagmă deja încetăţenită fiindcă, juridic, nu mai există termenul de „societăţi comerciale”, doar că nu dezbatem noţiuni legale acum), vom vedea că scopul oricărei companii este obţinerea de profit sau, în situaţii extraordinare şi numai temporar, minimizarea pierderilor…
Accesați articolul integral pe
