Donald Trump revine la Casa Albă după ce pe 6 noiembrie a fost confirmat oficial câștigător al alegerilor prezidențiale din 2024 de către Associated Press. De acum urmează o perioadă de tranziție, însă în lume, tensiunile și provocările continuă să se acumuleze. Pe 20 ianuarie, Trump va intra din nou în funcție, întâmpinat de un șir lung de probleme globale complexe care cer atenție imediată. Va trebui să răspundă la o serie de situații presante: de la politica externă și relațiile comerciale până la securitatea internațională și crizele climatice.
Alegerea lui Trump aduce o mulțime de întrebări despre direcția pe care o va urma America în următorii patru ani. Va menține el aceeași abordare dură față de aliați și adversari? Se vor schimba prioritățile Americii pe scena internațională? După o președinție anterioară în care a luat decizii neconvenționale și a contestat alianțele tradiționale, așteptările sunt amestecate – unii așteaptă continuitate, alții speră în strategii diferite.
În acest context, analizăm cele mai importante douăzeci și patru de probleme de politică externă și internă cu care se va confrunta administrația Trump. De la relațiile cu marile puteri la probleme de securitate națională și sănătate globală, fiecare decizie va influența nu doar Statele Unite, ci întreaga lume.
Ce va face viitoarea administrație Trump în privința…
Rolului de lider al Americii în lume
La ce ne putem aștepta de la politica externă a lui Trump 2.0? În domeniul apărării și securității, este de așteptat o revenire la abordarea „pace prin putere”. Aceasta va însemna investiții majore în capacitățile de apărare ale SUA pentru a descuraja potențialele amenințări și pentru a recurge la forță decisivă dacă descurajarea eșuează. Trump va cere aliaților să contribuie mai mult pentru a se asigura că alianțele SUA din Europa și Asia sunt suficient de puternice pentru a se apăra și pentru a-și atinge obiectivele comune.
În privința politicii economice, ne putem aștepta la un accent pe comerț echitabil și reciproc, cu prioritate pentru măsurile împotriva practicilor comerciale neloiale ale Chinei și o stimulare a potențialului energetic intern al Statelor Unite. Valorile administrației vor gravita în jurul conceptului „America pe primul loc, dar nu singură”, asigurând că implicarea globală a SUA contribuie la pacea, prosperitatea și libertatea cetățenilor americani și, implicit, la stabilitatea lumii libere.
Comerțului global
Comerțul global este o temă fierbinte, iar întrebarea principală pe care și-o pune toată lumea este: ce va face Trump cu tarifele? Este o chestiune de ordinul a treizeci de trilioane de dolari, și a fost subiectul principal de discuție între miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale la recentele întâlniri ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale.
Prima întrebare legată de comerțul global sub o nouă administrație Trump este dacă va respecta ceea ce a promis în legătură cu tarifele. Răspunsul probabil este „da”, dar fără să ne așteptăm la măsuri imediate. Viziunile lui Trump asupra comerțului s-au conturat în anii 1980, când Japonia trecea printr-o creștere economică rapidă. Pentru el, comerțul are o structură simplistă, privit în termeni binari, unde echilibrul bilateral de schimburi este principalul indicator al succesului unei politici. Un prim pas al politicii sale comerciale va fi, surprinzător pentru unii, încercarea de a renegocia acordul cu China, pe care l-a încheiat la sfârșitul primului său mandat. Deși acordul a fost criticat ca un eșec, fiindcă China nu și-a respectat angajamentele, explicația invocată este că pandemia a împiedicat succesul acestuia. Probabilitatea ca acest acord să fie reluat este mai mare decât o măsură drastică, cum ar fi aplicarea unei taxe de 60% pe importurile din China.
După ce va încerca să repună în discuție (sau, cum spun echipele lui Trump, „să pună în aplicare cu adevărat”) acordul cu China, Trump își va îndrepta atenția asupra Uniunii Europene. În acest context, se anticipează o divizare profundă între SUA și UE, iar Trump va căuta să impună tarife reciproce pe o gamă largă de produse, dintre care multe ar putea fi introduse unilateral. Deși tariful general de 10% promis de Trump nu este probabil să fie implementat pe termen scurt, el va prefera să aplice tarife punctuale pe produse specifice, pentru a transmite un mesaj țărilor – atât aliați, cât și adversari – că aceasta este doar o primă etapă. Probabil, această politică va duce la o escaladare de tip „eye for a eye” din partea partenerilor comerciali, ceea ce va avea efecte inflaționiste atât în Statele Unite, cât și la nivel global.
Deși echipa economică a lui Trump contestă această idee, argumentând că tarifele din primul său mandat nu au avut efecte inflaționiste, amploarea și anvergura măsurilor propuse acum sunt mult mai mari și pot duce la creșterea prețurilor pe piețele interne și internaționale.
Războiul din Ucraina
Cea mai mare amenințare la adresa securității naționale a Statelor Unite, a statelor membre NATO și a altor aliați ai SUA este parteneriatul tot mai agresiv între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. În centrul acestei amenințări se află Ucraina, unde războiul de cucerire al președintelui rus Vladimir Putin ar putea fi doar preludiul unor provocări și conflicte mai ample în vest, în special împotriva statelor NATO din estul Europei. O victorie a Rusiei în Ucraina, sprijinită acum și de trupe nord-coreene care se pregătesc să lupte în Europa, ar putea încuraja China să ia măsuri împotriva Taiwanului.
Nu este foarte clar dacă Trump recunoaște pe deplin această provocare. Însă, indiferent de percepția sa, administrația sa va trebui să se confrunte cu acest punct de conflict periculos, și anume Ucraina. Politica lui Trump față de războiul din Ucraina este dificil de anticipat deoarece echipa sa cuprinde personalități cu opinii foarte diferite. Un grup susține reducerea semnificativă a ajutorului acordat Ucrainei, o poziție cu care mulți îl asociază pe Trump. Această tabără este considerată naivă în privința atitudinii Kremlinului față de SUA – Putin afirmă deschis că America este principalul său adversar – și nu pare să înțeleagă pericolul unei victorii a Kremlinului în Ucraina.
Celălalt grup din echipa lui Trump recunoaște amenințarea la adresa intereselor americane în Europa și în alte părți ale lumii dacă Washingtonul ar abandona Ucraina. Aceștia ar adopta o politică inspirată de Reagan, bazată pe „pace prin putere” și, spre deosebire de administrația Biden, nu s-ar lăsa intimidați de retorica nucleară a lui Putin. Primele indicii despre politica lui Trump față de războiul din Ucraina vor apărea prin numirile pe care le va face în funcțiile cheie din domeniul securității naționale.
NATO
În ultimul an, europenii s-au întrebat dacă NATO poate fi „imunizat împotriva lui Trump”, sperând că nu vor trebui să afle răspunsul. Însă, cu Trump pe cale să revină la Casa Albă, liderii europeni, inclusiv noul secretar general al NATO, Mark Rutte, vor trebui să demonstreze că au un plan pentru a lucra cu noua administrație americană.
Primul lucru de reținut despre politica NATO a noii administrații Trump este că oricine pretinde că știe cu certitudine cum va arăta această politică – dincolo de solicitările previzibile pentru ca europenii să preia o parte mai mare din responsabilitățile Alianței – ar trebui privit cu scepticism. Trump adoptă o abordare diplomatică menită să țină pe toată lumea, fie prieteni, fie adversari, într-o stare de incertitudine. Această tactică de a valorifica impredictibilitatea este un principiu al stilului său diplomatic. Pentru o Alianță care prețuiește stabilitatea și predictibilitatea, NATO (în special Rutte) va trebui să învețe din nou cum să facă față tacticii lui Trump de negociere la limita pericolului, caracterizată de dramă și impredictibilitate.
Al doilea aspect este să recunoaștem că politica externă în „lumea Trump” nu este un bloc unitar. Printre potențialii membri ai administrației, opiniile despre NATO variază considerabil. Există un grup relativ mic de izolaționiști „America pe primul loc”, care preferă o distanțare de angajamentele internaționale; un grup care susține o „diviziune a responsabilităților”, crezând că SUA ar trebui să se concentreze pe Indo-Pacific și să lase Europa pe seama europenilor; și grupul „Războinicilor Războiului Rece”, inspirat de Reagan, care sprijină ferm NATO. Vicepreședintele ales, JD Vance, pare să oscileze între primele două grupuri. Recent, Vance și-a reafirmat sprijinul pentru NATO, dar a subliniat că SUA trebuie să vadă NATO „nu doar ca pe un beneficiar de ajutoare”, ci ca pe „o adevărată alianță”.
Influența acestor facțiuni distincte va avea un impact major asupra direcției pe care o va lua noua administrație în raport cu NATO, determinând gradul de implicare și natura relației dintre SUA și Alianță în următorii ani.
Iran
Revenirea lui Trump va readuce rapid în atenție politica sa de „presiune maximă” asupra Iranului și decizia de a-l elimina pe liderul Forțelor Quds iraniene, Qasem Soleimani. Există o mare probabilitate ca Trump să revină imediat la această politică, nu doar prin intensificarea sancțiunilor, ci și printr-o aplicare strictă a acestora. Politica de presiune maximă ar fi o continuare a eforturilor sale de a izola Iranul și de a preveni dezvoltarea sa nucleară.
Una dintre primele mari decizii pe care Trump le va avea de luat în relația cu Iranul este legată de expirarea în octombrie 2025 a mecanismului de „snapback” prevăzut de Rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU. Acest mecanism permite reimpunerea sancțiunilor în cazul în care Iranul nu respectă angajamentele din cadrul acordului nuclear, cunoscut sub numele de Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (JCPOA). Întrebarea esențială va fi dacă Trump va colabora cu partenerii europeni pentru a invoca acest mecanism. Rusia și China vor refuza aproape sigur această opțiune, dar Trump și echipa sa sunt foarte probabil în favoarea unei asemenea abordări.
Totuși, administrația Trump s-ar putea să întâmpine dificultăți în a obține același nivel de sprijin în regiune pe care l-a avut în urmă cu patru ani. La acea vreme, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite erau unite în spatele eforturilor lui Trump de a contracara agresiv Iranul și influența acestuia în regiune. Între timp, însă, blocada saudită asupra Qatarului a fost încheiată, iar după atacul asupra infrastructurii petroliere de la Abqaiq, sprijinit de Iran și executat de milițiile Houthi, multe state bogate din Golf s-au orientat spre o politică mai precaută și încearcă să calmeze tensiunile cu Iranul.
Această schimbare ar putea face dificil pentru noua administrație Trump să reconstituie rețeaua completă de aliați necesară unei politici intensive împotriva Iranului, mai ales dacă această politică nu prevede un obiectiv clar de negociere a unui acord cu Iranul. Deși mulți oficiali din echipa lui Trump ar putea respinge ideea de noi negocieri, acest lucru nu înseamnă că Trump nu ar lua-o în considerare în cele din urmă. Trump dorește, mai presus de orice, să încheie un acord. Probabil ar savura oportunitatea de a se prezenta la Teheran și de a-și sublinia capacitatea de a încheia un acord pe care nimeni altcineva nu ar putea să îl realizeze. Totuși, un astfel de scenariu este destul de îndepărtat, întrucât ar necesita ca Trump să treacă peste amintirea încercării Iranului de a-l asasina – o amintire care va continua să fie un punct de tensiune major pentru Trump și pentru echipa sa în anii următori.
Schimbările climatice
Pe parcursul campaniei, Trump a promis să anuleze reglementările federale privind emisiile de gaze cu efect de seră, a criticat vehement Acordul Green New Deal, numindu-l „cea mai mare înșelătorie din istorie”, și s-a angajat să sprijine intens producția de combustibili fosili. Totuși, administrația sa va trebui să ia în considerare pericolul pe care aceste măsuri îl prezintă. Schimbările climatice sunt o problemă globală, iar consecințele inactivității climatice nu vor afecta doar alte părți ale lumii, ci și Statele Unite. Emisiile de gaze cu efect de seră, indiferent de unde provin, contribuie la încălzirea globală, iar ignorarea acestui fenomen va avea impacte directe asupra cetățenilor americani.
Schimbările climatice afectează mijloacele de trai, influențează direct costurile zilnice, deteriorează infrastructura, sporesc cheltuielile din fondurile publice și reduc securitatea națională. La fiecare trei săptămâni, dezastrele climatice produc daune de aproximativ un miliard de dolari, iar costul anual pentru Statele Unite ajunge la 150 de miliarde de dolari – o sumă care probabil este subestimată, având în vedere creșterea frecvenței și intensității acestor dezastre. Administrația Trump va descoperi că ignorarea acestor realități va fi o sarcină din ce în ce mai dificilă, mai ales când impactele financiare și sociale devin tot mai evidente. Dacă SUA își retrage rolul de lider în domeniul climei, va fi extrem de dificil, poate chiar imposibil, să se renunțe la combustibilii fosili și să se stopeze încălzirea globală, nu doar în următorii patru ani, ci și pentru administrațiile viitoare.
Trump are oportunitatea să reconsidere planurile propuse și să se concentreze în schimb pe investiții în infrastructură durabilă, pe mobilizarea sectorului energiei sustenabile și pe reducerea emisiilor naționale.
Taiwan
O președinție Trump va aduce o doză semnificativă de incertitudine pentru Taiwan. Din punct de vedere strategic, tendințele tranzacționale ale administrației Trump sugerează că sprijinul SUA pentru Taiwan va veni cu un preț și va fi decis de la caz la caz, mai degrabă decât pe baza unui parteneriat pe termen lung. Această abordare ar putea duce la o politică externă instabilă, în care sprijinul american depinde de interese economice și geopolitice imediate, mai degrabă decât de considerente strategice durabile.
Din punct de vedere economic, Trump a criticat în repetate rânduri industria taiwaneză de semiconductori, pe care o acuză că „fură” locuri de muncă americane. Având în vedere tendința lui Trump de a utiliza tarifele ca principal instrument de politică economică, alegerea sa semnalează o posibilă intensificare a tarifelor punitive asupra companiilor taiwaneze. Această atitudine ar putea complica și mai mult integrarea economică internațională a Taiwanului și ar putea să creeze tensiuni suplimentare într-un moment deja delicat.
Astfel, o administrație Trump ar putea să impună Taiwanului atât cerințe financiare, cât și economice în schimbul sprijinului politic.
Acordurile Abraham între Israel și națiunile arabe
Acordurile Abraham vor fi probabil un pilon central al politicii SUA în Orientul Mijlociu sub o nouă administrație Trump. Știind că aceste acorduri au reprezentat unul dintre cele mai mari succese de politică externă din primul mandat, administrația va prioritiza consolidarea și extinderea acestora, cu un accent special pe obținerea unor acorduri cu jucători importanți, cum ar fi Arabia Saudită.
Deși administrația Trump va explora posibilități de a colabora cu liderii palestinieni și de a pune capăt conflictului dintre Israel și Hamas, nu va considera un acord de pace ca fiind o condiție necesară pentru extinderea Acordurilor Abraham. În schimb, Trump își va concentra eforturile pe crearea unei alianțe regionale împotriva influenței iraniene, folosind acțiunile recente ale Iranului și ale aliaților săi din regiune pentru a atrage noi membri prin acorduri de arme și parteneriate strategice. În plus, administrația va căuta să dezvolte inițiative care să stimuleze comerțul și investițiile între națiunile semnatare, pentru a întări atât acordurile noi, cât și pe cele existente.
Imigrația
Trump va acționa rapid pentru a „începe cea mai mare operațiune de deportare din istoria” Statelor Unite. Dacă va pune în aplicare ceea ce a declarat anterior, chiar și cei care au intrat legal în țară, dar au fost aduși temporar din Cuba, Haiti, Nicaragua și Venezuela, ar putea vedea statutul lor legal revocat și primi ordin de a părăsi țara. Într-o primă fază, deportările vor viza persoanele cu antecedente penale. Totuși, administrația Biden a acordat deja prioritate acestor cazuri, astfel că administrația Trump va ajunge rapid să se concentreze pe alte persoane fără documente legale – iar aici ar putea apărea problemele.
O întrebare importantă este dacă politica din 2018 de separare a copiilor de părinții lor va fi reintrodusă, mai ales pentru cazurile în care părinții sau soții născuți în SUA au legături cu persoane fără acte legale. Există chiar indicii că ar putea lua în considerare deportarea copiilor cetățeni americani împreună cu părinții lor fără documente legale, după cum a afirmat recent Tom Homan, unul dintre susținătorii lui Trump, într-un interviu pentru CBS. Pe măsură ce oficialii administrației Trump intensifică detențiile, ar putea lua în calcul și organizarea unor centre de detenție de mare capacitate în Texas, singurul stat de la graniță cu un guvernator republican, unde ar avea un sprijin mai mare.
Un punct critic ar putea fi atins dacă instanțele ar ordona administrației Trump să oprească deportările, iar Trump ar decide să ignore ordinele judecătorești și să continue oricum. Aceasta ar provoca un val de reacții extrem de puternice și ar ridica probleme serioase privind respectarea legii și a separației puterilor în stat.
