republica.ro
republica.roOpinii

E-factura după 1 iulie. Trebuie să încarc în SPV toate facturile emise începând cu 1 ianuarie 2024? Cele mai frecvente întrebări

Companiile și PFA-urile au avut la dispoziție 6 luni pentru a implementa e-factura, timp în care au survenit mai multe modificări și, cel mai probabil, vor mai apărea și altele, așa cum susțin specialiștii în fiscalitate.

Cert este însă că de la 1 iulie singurul document oficial care poate fi înregistrat în contabilitate este factura transmisă în SPV, în format XML. Amenda pentru nerespectarea acestei prevederi este sancționată cu 15% din valoarea facturii, și astfel este vizat nu numai cel care nu emite, ci și cel care nu o primește. Amenzile pentru neemiterea facturii electronice au intrat în vigoare de la 1 iunie, cea mai mare amendă, pentru marii contribuabili, fiind de 10.000 de lei.

Tot de la 1 iulie, se schimbă și termenul de transmitere a facturilor: de la 5 zile lucrătoare la 5 zile calendaristice de la data emiterii.

Chiar dacă la această dată sistemul ar fi trebuit să funcționeze perfect, iar dificultățile și neclaritățile întâlnite în practică să fie rezolvate, sunt încă multe întrebări. Antreprenorii prezenți la evenimentul „e-Factura înainte și după 1 Iulie 2024”, organizat la Stup, au avut ocazia să afle cele mai noi informații pe această temă și să primească răspunsuri la întrebările pe care încă le au de la specialiștii D&C Conta… [continuare]


Accesați articolul integral pe republica.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (republica.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *