Discuția despre cash nu e despre evaziune, ci despre libertatea de alegere.
Evaziunea nu se combate limitând plățile cash. Oamenii fac evaziune atunci când fiscalitatea e împovărătoare sau când nu înțeleg de ce trebuie să plătească taxe. În România, Guvernul tocmai a crescut fiscalitatea, printr-o majorare a taxelor și impozitelor luată „pe propria răspundere” de Executiv. Cu un dispreț suveran față de contribuabil, statul nu a explicat de ce trebuie să plătim mai mult, în afară de litania „e gaură bugetară, pierdem bani europeni”. Nicio clipă contribuabilului nu i s-a spus unde vor merge taxele și impozitele lui mărite. În școli? În spitale? În drumuri pe care să nu mai mori? (scriu acest text pe DN1, în drum spre Brașov, unde de o oră se stă în coloană; îmi dau seama că oricât de mult aș plăti către stat, în timpul vieții mele nu va exista o autostradă între Comarnic și Brașov, în schimb vor exista pensii speciale cât e hăul și pârăul).
Povestea cu „combaterea evaziunii” pleacă de la premisa că românii sunt hoți, iar statul e corect. Realitatea e taman pe dos. Majoritatea oamenilor din țara asta cred că-și plătesc taxele și vor să plătească, chiar și mai mult, dacă ar înțelege că statul își face partea lui de contract social. În schimb, statul e jepcar, te taxează cum te prinde ca să hrănească o clasă „specială” lacomă și rapace. Statul îți ia mai mult ca să toace mai mult…
Accesați articolul integral pe
