presshub.ro
presshub.roOpinii

Ciolacu, frăția politică și azilele groazei

Premierul și-a întrerupt duminica pentru a demonstra că îi pasă de dramele descoperite la mai multe cămine de vârstnici, că are soluții și că vrea să deschidă parteneriate puternice cu BOR și cu societatea civilă.

În spatele discursului său acuzator, în care a folosit expresii tari, nu există încă măsuri drastice, nu au fost anunțate schimbări legislative prin care beneficiarii serviciilor de tip azil să fie apărați, nu cad capete importante, iar adevăraților responsabili politici li se asigură protecție de la cel mai înalt nivel. „Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste Azile ale Groazei”, a spus primul-ministru rezumându-se la demiterile de nivel doi sau trei, șefi de agenții publice, funcționari minori. Ministrul Muncii, Marius Budăi, cel care aflase primul despre ororile de la căminele de vârstnici din Voluntari și Afumați pare de neclintit. Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizație neguvernamentală de apărare a drepturilor omului i-a trimis o scrisoare deschisă premierului în care îi cere demiterea ministrului social-democrat Budăi considerat „responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre”. Această organizație a monitorizat situația stabilimentelor și i-a semnalat ministrului o serie de orori încă de anul trecut.

Marius Budăi nu doar le-a ignorat, dar dată fiind insistența activiștilor de la CRJ a și denunțat unilateral acordul de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidențiale de vârstnici semnat anterior de Ministerul Muncii și Centrul de Resurse Juridice. Reprezentanții acestei organizații neguvernamentale explică pe larg felul cum ministrul a vrut să fie lăsate lucrurile așa cum erau. În scrisoarea prin care cere demiterea lui Marius Budăi, președinta CRJ, Georgiana Pascu se întreabă dacă nu cumva ministrul n-ar trebui anchetat pentru abuz în serviciu. Și dacă secretarul său de stat, Mădălin Vasilcoiu care s-ar fi lăudat în fața clienților PSD că i-au scăpat de vizitele inopinate ale Centrului de Resurse Juridice n-ar trebui la rândul său să facă obiectul unei cercetări penale… [continuare]


Accesați articolul integral pe presshub.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (presshub.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...