gsp.ro
gsp.roSport

Dan Petrescu, contrazis de realitate înainte de „dubla” dintre CFR Cluj și campioana din Belarus

Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul de la CFR Cluj, privește circumspect către „dubla” cu campioana Belarusului, Șahtior Soligorsk, din turul 3 preliminar al Conference League.
Dan Petrescu a vorbit la superlativ despre precedentele două adversare europene pe care CFR Cluj le-a avut în acest sezon, Pyunik Erevan și Inter Club d’Escaldes, și procedează la fel înaintea turului 3 preliminar din Conference League, unde va da peste campioana din Belarus, Șahtior Soligorsk.

Pe hârtie, campioana României este favorită clară, având un lot de peste două ori mai valoros. În plus, CFR va avea avantajul faptului că Șahtior își dispută meciurile de pe teren propriu din Europa departe de casă, în Turcia.

Chiar și așa, Dan Petrescu rămâne precaut și spune despre Șahtior că e cel mai dificil adversar al echipelor românești încă participante în preliminariile Conference League.

FCSB va juca cu Dunajska Streda, CSU Craiova cu Zorya Luhansk, iar Sepsi OSK cu Djurgardens, locul 3 în sezonul trecut din Suedia, LIDER în actuala stagiune. 

Dan Petrescu, precaut înainte de „dubla” CFR Cluj – Șahtior Soligorsk

„Din ce mi-au zis secunzii, – că eu încă nu m-am uitat la ei, de mâine o voi face – arată mult mai bine decât Pyunik și decât cei din Andorra. Dar până la urmă e normal, e campioana Belarusului.

Cred că avem cel mai greu adversar dintre echipele din România ca valoare, ca lot. Trebuie să facem față, să ne calificăm. Trebuie să facem un meci bun acolo. Cu spiritul din seara asta (n.r. – de la meciul cu CS Mioveni, 4-2) avem șanse mari”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă de sâmbătă seara.

Dan Petrescu, comite, însă, o eroare. Dintre cele 4 adversare ale echipelor românești, Șahtior este a treia la nivel valoric! 

EchipăAdversarValoare lot
DjurgardensSepsi OSK16,75
ZoryaCSU Craiova13,8
Șahtior SoligorskCFR Cluj12,88
Dunajska StredaFCSB11,73

Sume exprimate în milioane de euro, via Transfermarkt.com

Șahtior Soligorsk, campioana ultimelor două sezoane în Belarus

Shakhtyor Soligorsk este campioana din Belarus în ultimele două sezoane. Anul trecut, echipa din Soligorsk a câștigat campionatul cu un avans de 10 puncte (75-65) față de BATE Borisov.

Echipa bielorusă este antrenată de rusul Sergey Tashuev și își desfășoară meciurile europene de pe teren propriu în Turcia, Adapazarı, în contextul războiului Rusia – Ucraina.

Shakhtyor Soligorsk are un lot cotat la 12,88 milioane de euro, față de 28,66 în dreptul lui CFR Cluj.

Niciunul dintre jucătorii noi nu s-a adaptat până acum la ritmul CFR-ului. Trebuie să o facă cât mai repede, avem nevoie de toți.
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj


Mai multe știri din fotbalul românesc: 
Dan Petrescu, sleit de puteri: „Sper să nu pățesc ce i s-a întâmplat patronului. Nu-mi văd familia, prietenii, de dimineața până seara stau închis”
Fostul fotbalist al lui Dinamo dezvăluie că era să moară de la o operație de ligamente: „Doctorul m-a întrebat în lacrimi «Tu cum mai trăiești?»” + Ce i-au găsit spaniolii în picior


Citiți articolul original pe gsp.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (gsp.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...