Să fim serioși și să nu ne mai ascundem după cireșul din curtea guvernului. Trăim o perioadă de o ipocrizie absolut grețoasă, o mascaradă în care hoțul strigă „hoții”, iar incompetenții dau lecții de management de pe marginea piscinei din Monaco. Asistăm, zilele acestea, la un spectacol grotesc: tepeul de borfaș al celor care au parazitat statul decenii la rând și care acum, brusc, au devenit experți în macroeconomie și critici literari ai guvernării Bolojan.
Hai să ne uităm puțin sub preș, acolo unde le place lor să ascundă mizeria. Cine sunt acești „apostoli” ai îngrijorării naționale? Sunt exact acei indivizi care, până mai ieri, își ascundeau Rolex-urile în buzunar la conferințele de presă, de parcă ne luau pe toți de chiori. Sunt băieții aceia „deștepți” cu ghilimelele de rigoare, care n-au bătut un cui în mediul privat, dar care zboară cu avioane private pe care „uită” să le declare.
Sabotajul ca politică de stat
E fascinant, nu-i așa? Avem, în sfârșit, un om la Palatul Victoria – Ilie Bolojan – care nu vine din pepiniera de lipitori de afișe, ci vine cu o reputație clădită pe șantiere și în bugete echilibrate. Un om care și-a pus capul pe butuc pentru a scoate căruța din groapă. Și ce fac politicienii noștri de lux, abonați la conducta cu bani publici? Îl ajută? Pun umărul?
Aș! Îl sabotează cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună. De ce? E simplu, dragilor: de frică. Le tremură pantalonii de firmă pe ei. Dacă Bolojan reușește, mitul că „nu se poate altfel” se prăbușește. Dacă administrația devine eficientă, amantele lor rămân fără contracte, iar nepoții fără sinecuri călduțe. Toți se pricep să dea lecții, dar niciunul nu ar vrea să fie în locul lui, să curețe grajdurile lăsate în urmă de „experții” precedenți.
Să fie clar pentru toată lumea: România n-a ajuns în gard în ultimele luni. Nu Bolojan a pilotat țara spre dezastru. România a fost proptită în șanț de geniul economic de la Buzău și de gașca lui de strategi care au crezut că economia se face din vorbe și împrumuturi. Am trăit pe datorie, ne-am umflat în pene cu banii nepoților noștri, iar acum, când vine nota de plată, aceiași risipitori urlă că e cafeaua amară.
Dar marea întrebare nu e ce fac hienele, căci hienele asta știu să facă: să muște. Marea întrebare este: unde e dresorul?
Turistul de la „Consiliul Păcii” și pozele de album
Și aici ajungem la elefantul din cameră, sau mai bine zis, la absentul nemotivat de la Cotroceni. Cel care trebuia să fie primul aliat al premierului, președintele Nicușor Dan, pare lovit de o muțenie selectivă. În timp ce Bolojan e tocat mărunt de grupurile de interese, șeful statului nu scoate niciun sunet. Nici o declarație critică la adresa borfașilor, nici o bătaie cu pumnul în masă. Nimic.
În schimb, președintele nostru matematician își calculează atent unghiurile pentru fotografii peste ocean. L-am văzut zilele trecute la reuniunea ultimei „afaceri” a familiei Trump – pompos numitul „Consiliul Păcii”. Și ce face domnul Nicușor acolo, în timp ce acasă e război pe buget? Se trage în poze artistice cu Javier Milei.
E de-a dreptul ilar. Te afișezi zâmbitor lângă omul care a tăiat în carne vie, dar tu acasă te porți cu mănuși de catifea cu sabotorii reformei? Păi, dacă tot îți place de Milei, domnule Președinte, hai să vedem ce a făcut, de fapt, argentinianul. Că poate se lipește ceva de noi dincolo de sclipiciul diplomatic.
Când Milei a preluat Argentina, țara era un cadavru economic. Ce a făcut omul? N-a făcut „grupuri de lucru”, n-a înființat „comitete interministeriale” și nici n-a tăiat panglici la studii de fezabilitate. Nu. A pus mâna pe drujbă. A ras agenții inutile cu nume pompoase, populate de tăietori de frunze la câini. A tăiat subvențiile pentru corporațiile mufate la stat. A oprit robinetul banilor aruncați în teritoriu pe proiecte fantomă (vă sună cunoscut PNDL-ul nostru sau Anghel Saligny, gaura neagră a bugetului?).
Rezultatul? Economiștii de stânga își smulgeau părul din cap, prevestind apocalipsa. Și ce să vezi? Apocalipsa s-a anulat. Într-un singur an – rețineți, un an! – Argentina a trecut de la un deficit colosal la excedent. Primul în 123 de ani! Nu e magie, nu e „miracol”, cum titrează presa internațională uimită că 2+2 fac 4. Este normalitate.
Sărăcia se combate cu libertate, nu cu pomană
Cifrele sunt reci și nu mint, spre deosebire de politicienii noștri demagogi. Politicile lui Milei au scos 7 milioane de oameni din sărăcie. Inflația s-a prăbușit de la un halucinant 211% la 32%. Fără măriri de taxe! Doar prin tăierea cheltuielilor parazitare. Asta îi doare cel mai tare pe detractorii reformei de la noi: demonstrația clară că se poate tăia de la stat fără să moară cetățeanul. Ba dimpotrivă, cetățeanul o duce mai bine când statul își ia labele de pe economia lui.
M-am bucurat să văd acea poză cu Nicușor și Milei. Nu pentru valoarea estetică, ci pentru simbol. E semnalul că există o cale. Calea statului minimal, a respectului pentru proprietate și a disprețului pentru birocrația sufocantă. Liberalismul funcționează, dar trebuie aplicat, nu doar mimat în campanii electorale.
Mesaj pentru „băieții deștepți”: Marș la muncă!
Așa că, dragi foști miniștri, actuali sabotori și veșnici profitori: dacă nu aveți de gând să puneți mâna pe lopată să ajutați la curățarea mizeriei pe care voi ați creat-o, faceți un pas în spate. Lăsați-i pe cei care au curajul să taie în carne vie să-și facă treaba.
Poporul s-a săturat de voi. S-a săturat de mașinile voastre de 100.000 de euro închiriate de la fostele soții, s-a săturat de vacanțele voastre în resorturi de lux plătite din banii noștri de taxe. Bolojan și cei ca el încearcă să repare o casă căreia voi i-ați dat foc.
Așa că, data viitoare când vă vine să deschideți gura ca să criticați măsurile dure de reformă, amintiți-vă un singur lucru: voi sunteți boala, nu medicul. Și ar fi cazul să tăceți, că se vede Rolex-ul.
