Ilie Bolojan a anunțat că programul SAFE a fost finalizat, astfel încât România să poată semna până la finalul lunii contractul de împrumut cu Uniunea Europeană. Programul vizează finanțarea unor proiecte importante pentru apărarea țării, într-un context în care statele europene își cresc investițiile în securitate.
Premierul a spus că, după semnarea acordului cu UE, vor putea fi semnate și contractele individuale necesare derulării investițiilor. Obiectivul este ca proiectele să înceapă în a doua parte a anului și să fie finalizate până în 2030.
Programul SAFE este prezentat ca o sursă de finanțare avantajoasă pentru România, deoarece permite accesarea unor împrumuturi în condiții mai bune decât cele disponibile pe piețele financiare. Banii ar urma să fie folosiți pentru modernizarea capacităților de apărare și pentru proiecte legate de securitatea națională.
Accesați articolul integral pe spotmedia.ro



























































































