Să fim serioși, nu ne așteptam ca Nicușor Dan să joace tontoroiul pe mesele de la Casa Albă, dar nici să fie tratat ca un funcționar rătăcit prin Washington nu ne pică bine la stomac.
Am asistat zilele acestea la o scenetă de teatru absurd, intitulată pompos „Consiliul Păcii”, unde președintele României s-a dus să caute lumină și a găsit, în schimb, un loc la „coada vacii” diplomatice. Nicușor Dan a plecat peste Ocean pe cont propriu, fără să dea un telefon la Bruxelles sau la Paris, probabil crezând că politica externă se face ca urbanismul în București: pe genunchi, cu hărțile în brațe și cu speranța că instanța (sau în cazul ăsta, Trump) îți va da dreptate.
Rezultatul? Un spectacol jenant, garnisit cu gafe monumentale și, cireașa de pe tortul amar, aplauze frenetice din partea celor care până mai ieri îl voiau pe Nicușor scos din istorie.
Diplomația „la plesneală” și somnul de veci al ambasadei
Hai să ne uităm puțin sub preșul vizitei. Donald Trump, acest personaj de desene animate pentru adulți, care confundă politica globală cu un reality show, l-a numit pe președintele nostru „prim-ministru”. Nu, nu este o strategie genială a lui Trump de a nu recunoaște alegerile din România, așa cum visează umed suveraniștii de pe Facebook. Este pur și simplu dovada crasă că omul nu citește nimic, nu știe pe cine are în față și, mai grav, nu-i pasă.
Dar această gafă monumentală nu e doar vina unui președinte american haotic. Este certificatul de deces al diplomației românești la Washington. Faptul că staff-ul lui Trump nu știa clar cine e omul din fața lor arată că ambasada noastră doarme pe bani mulți, și nu de ieri, de azi. Asta culegem după zece ani de „Epoca Iohannis”, în care diplomații au fost numiți pe criterii de cumetrie, de gașcă și de servilism, nu de competență.
Când trimiți la Washington oameni care știu să facă doar plecăciuni, nu lobby, te trezești că președintele tău e dat la o parte fizic de o gardă de corp, ca un intrus care s-a băgat în poză neinvitat. Jena de pe fața lui Nicușor Dan, surprinsă de camere, a fost dureroasă. Sincer, omul nu merita asta. Dar România merita o echipă care să prevină umilința.
Un loc la culoar, lângă toaletă
Nicușor Dan a vrut validare. A simțit că Trump își face un „ONU pe persoană fizică” și a zis să prindă și el trenul. Problema e că trenul era deja în viteză, locurile la clasa întâi erau date la cei care cotizează miliardul, iar al nostru abia a prins un loc la culoar, lângă baie.
Să nu ne amăgim: în afară de o șapcă roșie cu MAGA și o strângere de mână grăbită, România nu s-a ales cu nimic. Trump e un negustor cinic; nu dă doi bani pe valori, pe democrație sau pe parteneriate strategice, dacă acestea nu foșnesc a dolari. Orice altceva e nutreț propagandistic pentru naivi.
Următoarea vizită a unui șef de stat român în SUA trebuie să fie vizită de stat, cu covor roșu și onoruri militare. Orice altceva, orice întâlnire de hol sau de „Consiliu” inventat ad-hoc, este o formă de cerșetorie diplomatică pe care nu ne-o mai permitem.
Hora unirii cu „suveraniștii” și securimea
Însă partea cu adevărat scârboasă a acestui episod nu s-a petrecut la Washington, ci la București. Ați observat cine aplaudă frenetic vizita lui Nicușor? George Simion, Sorin Grindeanu, Dan Dungaciu și toată fauna toxică a politicii românești.
Aceiași indivizi care urlau că străinii ne fură apa din Vidraru și că Nicușor e omul oculltei, acum îi dau cu tămâie. De ce această schimbare bruscă de macaz? E simplu și înfiorător: pentru că au simțit miros de sânge anti-european.
În clipa în care Nicușor a părut că face notă discordantă cu liderii Europei și se gudură pe lângă Trump, „băieții deștepți” au intrat în extaz. Ei nu îl iubesc pe Nicușor. Ei urăsc Uniunea Europeană. Ei visează la o Românie decuplată de regulile stricte de la Bruxelles, o Românie transformată într-o feudă unde se poate fura ca în codru, fără frica de Kovesi-uri europene.
Pentru ei, modelul nu e Germania sau Franța, ci America haotică a lui Trump sau, și mai rău, Rusia lui Putin. O țară unde „șeful” face legea, iar justiția e o glumă. Faptul că președintele a făcut un pas strâmb spre acest model le-a dat speranțe.
Nu ne-am votat un idol, ci un președinte
Aici intervine responsabilitatea noastră, a celor care l-am votat. Ne lipsește aparatul critic. Dacă am pus ștampila pe Nicușor Dan ca să scăpăm de „haimanaua de Simion”, asta nu înseamnă că trebuie să închidem ochii când președintele o ia pe arătură.
Nu suntem într-o sectă. Dacă președintele greșește, trebuie să i-o spunem, nu să-i căutăm scuze puerile. Participarea la acest „Consiliu” a fost o greșeală tactică și o gafă de imagine. Nicușor Dan a vrut să joace poker cu rechinii, dar a uitat că el a venit la masă cu un set de șah și cu regulile de la Olimpiada de Matematică.
Să sperăm că România va scoate ceva bun din această aventură, deși sunt sceptic. Până una alta, rămânem cu imaginea președintelui nostru ținut la distanță de bodyguarzi și cu aplauzele hidoase ale celor care abia așteaptă să ne scoată din Europa.
Nicușor a vrut să fie în poză cu Trump, dar s-a trezit pe același afiș cu Simion. Și tare mă tem că a doua poză e cea care ne va costa mai mult.
