O aplicație pentru telefoane mobile a fost dezvoltată de voluntari ucraineni pentru a permite civililor să raporteze observarea dronelor și rachetelor rusești care se apropie pentru a le doborî înainte de a-și atinge ținta, relatează The Guardian.
Aplicația se numește ePPO și funcționează pe baza GPS-ului și busolei telefonului, iar civilii trebuie doar să îndrepte dispozitivul în direcția dronei și să apese un buton pentru ca acesta să trimită un informații despre localizare către armata ucraineană.
Gennady Suldin, unul dintre cei care se află în spatele proiectului, a declarat că scopul aplicației este de a înrola „întreaga populație” pentru a ajuta la depistarea atacurilor iminente, în ceea ce el a descris ca fiind un exemplu de „război centrat pe internet”.
Rusia a lansat mii de rachete cu rază lungă de acțiune de la începutul invaziei, iar în ultima vreme a folosit dronele iraniene kamikaze asupra civililor și a infrastructurii critice din Ucraina.
Dronele iraniene Shahed-136 reprezintă o provocare pentru radarele tradiționale, deoarece traiectoria inițială a zborului lor este adesea joasă, poate la 30 de metri deasupra solului, iar dimensiunile lor mici le fac să fie detectate ma greu de radare… [continuare]
Accesați articolul integral pe hotnews.ro



























































































