Premierul britanic, Rishi Sunak, a anunţat miercuri după-amiază oficial desfăşurarea alegerilor legislative în data de 4 iulie, un scrutin riscant pentru conservatorii săi, aflaţi în sondaje mult în urma opoziţiei laburiste şi care riscă astfel să piardă guvernarea după ce au fost 14 ani la putere, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit BBC.
„Mai devreme în cursul zilei am discutat cu Majestatea Sa, regele, pentru a-i solicita dizolvarea parlamentului. Regele a acceptat solicitarea mea, iar alegerile legislative se vor desfăşura pe 4 iulie”, a spus Sunak în faţa presei la Downing Street 10.
„Este momentul ca Marea Britanie să-şi aleagă viitorul”, a continuat premierul, adăugând, cu aluzie la războiul din Ucraina, că „aceste alegeri au loc într-un moment în care lumea este mai periculoasă faţă de cum a fost de la sfârşitul Războiului Rece”.
Sondajele plasează Partidul Laburist la aproximativ 45% în intenţiile de vot, în timp ce Partidul Conservator abia ajunge la 20-25%, urmat de partidul anti-imigraţie Reform UK, cotat cu circa 12%… [continuare]
Accesați articolul integral pe digi24.ro




























































































