Să fie foarte clar de la început, ca să nu ne pierdem timpul cu prefăcătorii. Acest articol nu este despre USR. USR este doar pretextul. Subiectul real sunt oamenii care, cu o siguranță de sine demnă de cauze mai bune, afirmă că USR este vinovat de tot răul din România. Oameni care spun asta apăsat, fără să clipească, convinși că au livrat o mare revelație politică.
Nu, nu vorbim despre opinii diferite. Nu vorbim despre nuanțe. Vorbim despre idioții utili ai politicii românești, acea categorie de personaje care reușește performanța de a repeta minciuni evidente cu un aer de superioritate morală. Oameni care nu greșesc din neștiință, ci din comoditate, interes sau pur și simplu din incapacitatea de a procesa realitatea.
Cine sunt idioții utili și de ce sunt atât de siguri pe ei
Idiotul util nu este neapărat prost în sens medical. De cele mai multe ori, este doar leneș intelectual. Este omul care nu mai vrea să gândească, dar vrea să pară că gândește. Este individul care preferă o explicație simplă, chiar falsă, în locul uneia corecte, dar incomode.
În politica românească, idiotul util are o misiune clară. Trebuie să mute vina de pe cei care au condus efectiv țara și să o arunce pe cineva care deranjează. Nu contează dacă acel cineva a fost la guvernare puțin sau mult. Nu contează dacă a avut sau nu pârghii reale de putere. Contează doar să fie suficient de diferit încât să poată fi demonizat.
USR a fost candidatul perfect pentru acest rol. Nu pentru ce a făcut, ci pentru ce reprezintă în imaginarul acestor personaje.
Cum arată logica celor care aruncă vina pe USR
Hai să ne uităm puțin la construcția mentală din spatele acestei afirmații. România este în dificultate. Asta e adevărat. Problemele sunt vechi, structurale, adânc înrădăcinate. Au fost construite în timp, prin decizii politice repetate, prin compromisuri, prin lipsă de reforme reale. Până aici, nimic controversat.
Și apoi apare soluția miraculoasă: USR e de vină. Nu PSD, care a guvernat ani întregi. Nu PNL, care a fost constant la putere, inclusiv în ultimii ani. Nu alianțele dintre ele, nu guvernele cu majorități confortabile, nu premierii care au avut toată autoritatea din lume. Nu. Vinovat este partidul care a fost la guvernare 9 luni într-o formulă și încă 6 luni într-o alta. A condus ministere, a administrat bugete, a încercat să facă reforme într-un sistem construit de alții. Nu a avut premier. Nu a avut majoritate parlamentară. Nu a rescris singur regulile jocului.
Este un raționament atât de absurd, încât devine aproape admirabil. Ai nevoie de un anumit tip de detașare de realitate ca să îl susții cu seriozitate. Sau de un anumit tupeu. Sau de un public pe care îl consideri suficient de naiv încât să accepte orice.
Pentru idiotul util, aceste detalii sunt irelevante. Ele încurcă povestea. Iar povestea trebuie să fie simplă, ușor de reținut și bună de urlat într-un platou de televiziune sau într-un live pe Facebook.
De ce nu contează realitatea pentru acești oameni
Un lucru trebuie spus fără ocol: cei care aruncă vina pe USR nu sunt interesați de adevăr. Dacă ar fi, ar fi obligați să vorbească despre responsabilitatea reală a celor care au condus. Ar fi obligați să explice de ce aceleași probleme persistă după zeci de ani. Ar fi obligați să răspundă la întrebări incomode.
Este mult mai simplu să inventezi un vinovat. Este mult mai comod să dai vina pe cineva care nu are aparatul de partid, televiziunile prietene și rețelele de influență necesare pentru a contraataca eficient. Aici intervine utilitatea idiotului. El preia mesajul, îl repetă și îl normalizează.
Și o face cu un aer de om informat, de parcă ar fi ajuns singur la această concluzie genială.
Ironia tragică a marilor moraliști
Poate cea mai ridicolă parte este postura morală adoptată de acești indivizi. Vorbesc despre distrugerea țării, despre trădare, despre incompetență. O fac cu o indignare studiată, de parcă ar fi ultimii apărători ai interesului național.
În același timp, acești moraliști nu au nicio problemă să ignore complet guvernările PSD și PNL. Nu îi deranjează că aceleași partide au alternat la putere. Nu îi deranjează că promisiunile s-au reciclat. Nu îi deranjează că reformele au fost amânate la nesfârșit.
Memoria lor începe și se termină convenabil. Este o formă de amnezie selectivă care ar fi comică, dacă nu ar fi atât de toxică.
De ce USR este doar un nume într-o schemă mai mare
Dacă mâine USR ar dispărea din politică, idioții utili nu ar intra în depresie. Ar găsi imediat alt vinovat. Mecanismul este mult mai vechi decât partidul. Este nevoie doar de un inamic simbolic care să preia toate frustrările acumulate.
Astăzi este USR. Mâine va fi altcineva. Important este ca vina să nu ajungă niciodată acolo unde trebuie. La cei care au avut puterea reală. La cei care au luat deciziile. La cei care au condus ministere ani la rând, nu luni.
USR nu este cauza. Este doar eticheta lipită pe un sac de probleme care nu au fost create de el.
Cum arată prostia politică sigură pe sine
Există o formă specială de prostie care devine periculoasă atunci când este exprimată cu certitudine. Este prostia care nu acceptă corecții. Prostia care se enervează când i se cer fapte. Prostia care confundă volumul cu adevărul.
Idioții utili ai politicii românești se încadrează perfect aici. Ei nu dezbat. Ei proclamă. Nu argumentează. Ei acuză. Nu analizează. Ei etichetează.
Și fac asta cu o convingere care ar fi admirabilă, dacă nu ar fi complet ruptă de realitate.
De ce această narațiune este atât de utilă pentru alții
Idiotul util nu acționează în gol. El este piesa perfectă într-un joc mai mare. Repetând obsesiv că USR e de vină, el curăță imaginea celor care chiar ar trebui să dea explicații. Face munca murdară fără să fie plătit direct. Din convingere, din ură sau din dorința de validare.
Pentru cei care au guvernat ani la rând, acest tip de personaj este aur curat. Nu trebuie să mai explice nimic. Nu trebuie să mai răspundă pentru nimic. Există deja cineva care urlă în locul lor.
De ce este periculos să tratăm asta ca pe o glumă
Poate tentația este să râdem și să mergem mai departe. Să spunem că sunt doar niște personaje penibile. Problema este că, repetată suficient de des, prostia devine zgomot de fond. Iar zgomotul de fond ajunge să influențeze percepții, voturi, decizii.
Când minciuna este aplaudată, adevărul devine irelevant. Când idioții utili sunt luați în serios, responsabilitatea dispare. Iar într-un astfel de climat, orice partid, orice lider, orice idee poate fi aruncată la gunoi fără explicații.
Nu pentru că ar fi greșită, ci pentru că este mai simplu să urli decât să gândești.
Asta este miza reală. Nu USR. Nu un partid anume. Ci nivelul la care acceptăm să fie purtat discursul public. Iar dacă standardul devine cel impus de idioții utili, atunci problema nu mai este cine e de vină, ci cât de jos suntem dispuși să coborâm ca să evităm adevărul.
