wall-street.ro
wall-street.roInternational

Rusia a reținut mai mulți jurnaliști străini: participau la o manifestație a soțiilor unor soldați mobilizați

Poliţia rusă a reţinut sâmbătă în jur de 20 de jurnalişti cu ocazia unei adunări organizate în Piaţa Roşie din Moscova de soţiile unor soldaţi care luptă în Ucraina, pentru a cere revenirea soţilor lor de pe front, transmite AFP.

Un videojurnalist al AFP, reţinut la manifestaţie, a spus că în jur de 20-25 jurnalişti, printre care reporteri străini, se aflau cu el într-o dubă în drum spre un comisariat al poliţiei.

De mai multe săptămâni, soţii ale unor soldaţi mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina vin cu regularitate sub zidurile Kremlinului, în semn de protest.

Furia unor apropiaţi a rezerviştilor mobilizaţi din ordinul preşedintelui Vladimir Putin în septembrie 2022 este un subiect sensibil pentru autorităţi, care au evitat până acum să reprime această mişcare de frondă incipientă.

Activismul soţiilor a fost în mare măsură ignorat de media de stat din Rusia, în timp ce Kremlinul ţine să afişeze o imagine de unitate în jurul lui Putin înaintea realegerii sale, ce se anunţă fără emoţii, la scrutinul din martie, mai scrie AFP… [continuare]


Accesați articolul integral pe wall-street.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...