ziare.com
ziare.comInternational

Premierul slovac, pe urmele lui Viktor Orban. A desființat Parchetul anticorupție, în ciuda criticilor UE

Autoritățile slovace au desființat, miercuri 20 martie, Parchetul special anticorupție (UPS), care a anchetat cazurile sensibile de corupție, inclusiv cele care implicau oficiali din partidul de guvernământ Smer al prim-ministrului Robert Fico.

„În ciuda preocupărilor Uniunii Europene, pare puțin probabil ca [Slovacia] să se confrunte cu sancțiuni financiare majore în viitorul apropiat, similare celor pe care le-a primit Ungaria pentru deficiențele sale în domeniul statului de drept. Eliminarea USP face parte dintr-o revizuire mai amplă a codului penal pe care premierul Robert Fico a impus-o în ciuda protestelor publice și a avertismentelor UE”, notează Reuters.

Opoziția spune că Fico dăunează democrației în același mod în care premierul Viktor Orbán a făcut-o în Ungaria vecină, pe care mulți o consideră „copilul teribil” al UE și care a determinat Comisia Europeană să înghețe fonduri aproximativ 20 de miliarde de euro destinate Budapestei pentru subminarea democrației și a statului de drept.

„Ar fi prematur să luăm orice măsuri punitive serioase. În prezent, nu considerăm Slovacia drept o problemă serioasă în relațiile internaționale, de exemplu, în ceea ce privește Ucraina”, a spus unul dintre diplomații UE, care a cerut să nu fie numit… [continuare]


Accesați articolul integral pe ziare.com

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (ziare.com). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *