Un grup de femei, soții, mame sau surori ale unora dintre rezerviștii mobilizați de președintele rus Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina critică public autoritățile de la Moscova și cer întoarcerea acasă a bărbaților, relatează BBC.
Femeile s-au cunoscut pe rețelele sociale și au format un grup numit „Drumul spre casă”. Sunt unite de convingerea că bărbații mobilizați și-au îndeplinit sarcinile de luptă și ar trebui să se întoarcă lângă familiile lor. În același timp, au opinii diferite în legătură cu așa-numita „operațiune militară specială” declanșată de Rusia în Ucraina. Unele susțin acțiunile Moscovei, iar altele sunt sceptice în privința lor.
„Nu mai am încredere în nimeni”
„Când se va considera că soții noștri și-au îndeplinit datoria militară? Când vor fi aduși înapoi fără mâini și picioare? Când nu vor mai putea face absolut nimic pentru că sunt doar legume? Sau va trebui să așteptăm să fie trimiși înapoi în sicrie de zinc?”, întreabă Maria, una dintre protestatare.
„La început, am avut încredere în guvernul nostru. Dar ar trebui să avem încredere în ei acum? Eu nu mai am încredere în nimeni”, a declarat, la rândul ei, Antonina… [continuare]
Accesați articolul integral pe libertatea.ro


























































































