Camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) a început joi să dezbată două moţiuni care urmăresc scoaterea în afara legii a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care au însă slabe şanse de succes, cu patru săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate, şi riscă mai degrabă să crească popularitatea acestei formaţiuni politice înaintea unui scrutin cu emoţii pentru partidele pro-europene, relatează agenţia EFE şi publicaţia Politico.eu, preluate de Agerpres.
Prima dintre cele două moţiuni a fost depusă în septembrie de un grup de 113 parlamentari din toate partidele progresiste aliniate politicii Bruxellesului, inclusiv social-democraţii cancelarului Olaf Scholz, Verzii, conservatorii din Uniunea Creştin-Democrată – Uniunea Creştin-Socială (CDU-CSU) şi Stânga (Die Linke).
Documentul solicită Curţii Constituţionale să iniţieze procedura de scoatere în afara legii a partidului AfD pe motiv de neconstituţionalitate şi să-i confişte bunurile sau, dacă nu-l declară ilegal, măcar să-i retragă finanţarea de la stat.
„Suntem convinşi că AfD nu este doar un partid puţin de dreapta, ci că sunt duşmani ai Constituţiei noastre, duşmani ai democraţiei noastre, duşmani ai oamenilor”, a motivat unul dintre iniţiatorii moţiunii, conservatorul Marco Wanderwitz, care a amintit că serviciile secrete germane consideră acest partid ca fiind suspectat de extremism de dreapta… [continuare]
Accesați articolul integral pe digi24.ro
























































































