hotnews.ro
hotnews.roInternational

China susține că îi va pedepsi pe oficialii care măsluiesc datele privind economia

China va investiga şi îi va pedepsi pe oficiali pentru falsificarea datelor economice, a anunţat luni Biroul Naţional de Statistică (BNS), pe fondul scepticismului cu privire la acurateţea datelor chineze, relatează agențiile Reuters și Agerpres.

Inventarea de date economice sau amestecul oficialilor în activitatea de statistică persistă în China, în pofida eforturilor din ultimii ani ale guvernului de a îmbunătăţi calitatea datelor statistice, se precizează într-un comunicat al Biroului Naţional de Statistică.

„Falsificarea datelor statistice este cea mai gravă corupţie în domeniul statisticii, care încalcă în mod grav legislaţia, afectează calitatea datelor statistice, obstrucţionează şi chiar induce în eroare adoptarea de decizii macro”, a declarat un oficial de rang înalt citat în comunicat fără a fi numit.

Comentariile vin după noile reguli disciplinare implementate de Partidul Comunist, care includ emiterea de avertismente şi chiar excluderea oficialilor care sunt responsabili de falsificarea datelor. De mult timp există îndoieli cu privire la acurateţea datelor chineze, în special în contextul în care guvernul vrea să risipească îngrijorările pieţelor cu privire la o încetinire prelungită a celei de a doua economii mondiale.

Economia chineză a crescut cu 5,2% în 2023, atingând obiectivul oficial de creştere, însă analiştii se aşteaptă la o încetinire în acest an, în contextul crizei din sectorul imobiliar, acumulării datoriilor la nivel local şi riscurilor deflaţioniste persistente… [continuare]


Accesați articolul integral pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...