ONU a anunţat că va avea nevoie de 51,5 miliarde de dolari, un buget cu 25% mai mare faţă de cel stabilit la începutul acestui an, pentru a face faţă nevoilor de ordin umanitar în 2023. Marile presiuni sunt războiul din Ucraina, efectele schimbărilor climatice sau riscul de foamete în Africa, informează Agerpres.
„Anul viitor va fi deci anul celui mai amplu program umanitar”, a declarat şeful agenţiei umanitare a ONU, Martin Griffiths.
„Nevoile umanitare sunt şocant de mari, deoarece evenimentele extreme de anul acesta vor avea efecte şi în 2023”, a adăugat acesta.
Obiectivul este de a asista 230 de milioane de persoane în 68 de state din întreaga lume, transmit agenţiile internaţionale de presă, aceasta în condiţiile în care, potrivit estimărilor ONU, 339 de milioane de oameni la nivel mondial – adică 4% din populaţia globului – vor avea nevoie de ajutor de urgenţă în 2023, faţă de 274 de milioane în 2022… [continuare]
Accesați articolul integral pe digi24.ro



























































































